You are here:

Ionuţ Lupescu, încrezător după prestaţia lui Dinamo, cu Petrolul. Ce a spus despre sprijinul copiilor prezenţi pe stadion: "Noua generaţie"

Ionuţ Lupescu, încrezător după prestaţia lui Dinamo, cu Petrolul. Ce a spus despre sprijinul copiilor prezenţi pe stadion: "Noua generaţie"
Comentarii

Ionuţ Lupescu a dat verdictul în cazul penalty-ului dictat de Horaţiu Feşnic în prelungirile partidei dintre Dinamo şi Petrolul, încheiată cu scorul de 1-1.

Fostul mare dinamovist a vorbit despre meciul dintre Dinamo şi Petrolul, cât şi despre cea mai controversată fază a meciului, penalty-ul dictat de arbitrul central Horaţiu Feşnic, în prelungirile reprizei secunde.

După o lungă analiză a arbitrilor din camera VAR care a durat aproximativ zece minute, Petrolul a primit un penalty după un contact între Costin Amzăr şi Alexandru Musi. 

Lupescu a vorbit şi despre decizia Comisiei de Disciplină de a le interzice accesul la meciurile de pe teren propriu suporterilor dinamovişti, după incidentele de la meciul cu UTA Arad, din ultima etapă a sezonului regulat. Fostul internaţional a menţionat şi importanţa copiilor prezenţi pe stadioni, care, în viziunea lui, reprezintă viitorul lui Dinamo Bucureşti.

Ionuţ Lupescu: "A fost palpitant"

"A fost palpitant, a fost până la urmă, nu ştiu dacă a fost echitabil, în repriza a doua Dinamo a jucat destul de slab şi Petrolul a avut ocazii. Nu ştiu dacă până la urmă faza din ultimul minut a fost penalty.  Aşa cum am văzut, chiar dacă a avut o mână pe adversar, alunecarea lui nu a fost din cauza mâinii.

E păcat că un meci din Liga 1 este fără suporteri, eu cred că din păcate, după 15-17 ani, oamenii care sunt în comisii tot se folosesc de anumite regulamente şi nu judecă în spiritul jocului sau poate sunt la o comandă, deci în ambele cazuri nu au ce căuta acolo, au stat prea mulţi în funcţie probabil şi ar trebui schimbaţi.

Nu ştiu dacă au căzut fizic sau mă gândesc că jucând la retrogradare, această frică de a nu primi gol şi de a menţine rezultatul, probabil că acesta a fost mult în capul băieţilor şi s-a văzut că au jucat mult prea defensiv.

Copii tineri, băieţi tineri, noua generaţie de dinamovişti, aşa că e frumos. E greu, e foarte greu, sunt afectaţi de lipsa suporterilor, sunt sigur că dacă i-ar fi avut pe ai noştri în spate ar fi câştigat. E important să creadă în ei şi să găsească soluţia şi să câştige şi în deplasare.", a declarat Ionuţ Lupescu, la finalul partidei.

Afla mai multe despre: dinamoionut lupescupetrolulsuperliga 

viewscnt
Articole similare