You are here:

Jaqueline Cristian s-a calificat în optimi la Auckland. Cine va fi următoarea adversară a româncei

Jaqueline Cristian s-a calificat în optimi la Auckland. Cine va fi următoarea adversară a româncei

Tenis

Comentarii

Jaqueline Cristian s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 250 de la Auckland (Noua Zeelandă), dotat cu premii totale de 275.094 de dolari americani, marţi, după abandonul ucrainencei Iulia Starodubtseva, la scorul de 6-3, 2-0.

Românca (26 ani, 85 WTA) a avut nevoie de exact o oră pentru a obţine victoria, la primul său duel cu Starodubtseva (24 ani, 101 WTA).

Jaqueline Cristian a dominat primul set, pe care l-a câştigat cu 6-3, după ce a condus cu 5-1. Ea şi-a adjudecat şi primele două game-uri ale setului secund, după care adversara ei s-a retras.

Jaqueline Cristian şi-a asigurat un cec de 4.160 de dolari şi 30 de puncte WTA, iar în optimi o va întâlni pe învingătoarea dintre americanca Madison Keys, principala favorită, şi italianca Lucia Bronzetti.

Simona Halep primise un wild card pentru turneul de la Auckland, dar a fost nevoită să renunţe la participare din cauza unei accidentări.

Ultimele două ediţii ale turneului au fost câştigate de jucătoarea americană Coco Gauff.

Afla mai multe despre: jaqueline 

viewscnt
Articole similare