Judoka algerian Messaoud Redouane Dris, care urma să-l înfrunte luni pe israelianul Tohar Butbul la Jocurile Olimpice de la Paris, a fost eliminat de la tragerea la sorţi pentru depăşirea limitei de greutate la categoria sa -73 kg, potrivit organizatorilor şi Federaţiei Internaţionale de Judo, relatează RMC.
JO: Un judoka algerian a ratat greutatea la 73 kg pentru a nu înfrunta un sportiv israelian
Messaoud Redouane Dris a cântărit duminică 73,4 kg, potrivit unui document al organizatorilor Jocurilor Olimpice, iar numele său apare tăiat de la tragerea la sorţi pe site-ul federaţiei internaţionale, în ciuda faptului că judoka fac în general toate eforturile pentru a se înscrie în categoria lor de greutate.
”Adversarul lui Tovar s-a retras din competiţie”, a declarat Comitetul Olimpic Israelian. ”Delegaţia israeliană va continua să concureze ţinând cont de valorile olimpice. Credem că acest tip de comportament nu îşi are locul în lumea sportului”, a precizat aceasta.
În 2021, algerianul Fethi Nourine s-a retras de la Jocurile Olimpice de la Tokyo pentru a evita confruntarea cu acelaşi adversar israelian. El a fost ulterior suspendat de federaţie. Nourine s-a retras din acest motiv şi de la Campionatele Mondiale de la Tokyo din 2019.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În trecut, mai mulţi judoka iranieni au decis, de asemenea, să boicoteze competiţiile într-o situaţie similară. Contactat de AFP, Comitetul Olimpic Algerian a preferat ”să nu comenteze pentru moment”.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: jocurile olimpice, judo