Farul nu a primit avizul Direcţiei de Sănătate Publică Constanţa pentru a disputa restanţa cu U Cluj, după ce şase jucători ai "marinarilor" au fost depistaţi pozitiv cu COVID-19. Astfel, conform regulamentului, paradoxal sau nu, Farul urmează să câştige partida cu 3-0.
Partida dintre U Cluj şi Farul Constanţa ar fi trebuit să se dispute pe 10 noiembrie, în etapa a 11-a din Liga 2-a. Acest lucru nu s-a mai întâmplat după ce mai mulţi jucători ai ardelenilor au fost depistaţi pozitiv cu noul coronavirus. În total, 20 de jucători şi membri ai staff-ului tehnic. Astfel, Direcţia Publică de Sănătate Cluj a clasat echipa ca fiind focar de COVID-19.
Meciul a fost reprogramat pentru miercuri, 2 decembrie, însă nici de această dată nu se va disputa. De data aceasta, Direcţia Publică de Sănătate Constanţa a fost cea care a interzis ca Farul să plece spre Cluj, asta după ce şase jucători au fost depistaţi pozitiv şi s-a dispus o anchetă epidemiologică, unde toată lumea va fi retestată. Anunţul a fost făcut de constănţeni pe pagina de Facebook a clubului.
- "În urma testării periodice pentru COVID-19, 6 dintre componenţii echipei noastre au fost depistaţi pozitiv. Clubul nostru a luat toate măsurile necesare conform protocolului sanitar în vigoare şi a informat DSP Constanţa şi FRF despre situaţie
- În aceste condiţii, DSP Constanţa a dispus efectuarea anchetei epidemiologice şi retestarea tuturor contacţilor cu cazurile pozitive, hotărând să nu acorde avizul favorabil pentru participarea echipei noastre la meciul cu Universitatea Cluj
- După ce au plecat în această dimineaţă spre Cluj, jucătorii noştri vor reveni la Constanţa în cursul după-amiezii şi vor urma protocolul sanitar în vigoare
- Le dorim sănătate tuturor şi vă îndemnăm să respectaţi toate măsurile luate de autorităţi pentru combatarea pandemiei!În urma testării periodice pentru COVID-19, 6 dintre componenţii echipei noastre au fost depistaţi pozitiv. Clubul nostru a luat toate măsurile necesare conform protocolului sanitar în vigoare şi a informat DSP Constanţa şi FRF despre situaţie
- În aceste condiţii, DSP Constanţa a dispus efectuarea anchetei epidemiologice şi retestarea tuturor contacţilor cu cazurile pozitive, hotărând să nu acorde avizul favorabil pentru participarea echipei noastre la meciul cu Universitatea Cluj
- După ce au plecat în această dimineaţă spre Cluj, jucătorii noştri vor reveni la Constanţa în cursul după-amiezii şi vor urma protocolul sanitar în vigoare
- Le dorim sănătate tuturor şi vă îndemnăm să respectaţi toate măsurile luate de autorităţi pentru combatarea pandemiei!", a fost mesajul constănţenilor.
Regulamentul FRF este de partea formaţiei de la malul mării, deoarece, conform ”Principiilor de desfăşurare a competiţiilor fotbalistice pentru sezonul 2020/21, adaptate contextului pandemiei, «dacă la data reprogramării, jocul nu poate fi disputat, indiferent din ce cauză (inclusiv dacă nu se poate desfăşura din cauza echipei adverse), echipa care a cauzat reprogramarea va pierde jocul cu 3-0»”.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Astfel, Farul Constanţa ar urma să câştige partida la "masa verde" cu 3-0, exact cum s-a întâmplat în cazul partidei Viitorul Pandurii Târgu-Jiu - Aerostar Bacău, unde situaţia a fost asemănătoare. În acest ca, FRF a soluţionat rapid problema, cu victorie omologată pentru formaţia din Târgu-Jiu.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: fotbal