You are here:

Liviu Ciobotariu pleacă mulţumit de pe Arcul de Triumf. Ce a declarat dupa remiza cu Dinamo

Liviu Ciobotariu pleacă mulţumit de pe Arcul de Triumf. Ce a declarat dupa remiza cu Dinamo

FC Botoșani

Comentarii

Echipa Dinamo Bucureşti a încheiat la egalitate vineri seara, pe teren propriu, scor 2-2, cu formaţia FC Botoşani, într-un meci contând pentru etapa a 11-a din Superliga.

Ciobotariu, după Dinamo - FC Botoşani

Dinamo a dominat prima parte a meciului cu FC Botoşani, iar Selmani a deschis scorul în minutul 28, după o ieşire hazardată a portarului Eduard Pap. Cătălin Cîrjan a avut un gol anulat pentru henţ, în minutul 45+2, dar alb-roşii au reuşit să îşi mărească avantajul în minutul 70, Politic profitând de o nouă greşeală a lui Pap.

Oaspeţii au revenit în joc prin golul nou intratului Fulop, din minutul 76, şi au egalat la un penalti dictat de Sorin Vădana după un fault comis de Golubovic în suprafaţa de pedeapsă.

A transformat Eduard Florescu, în minutul 85 şi până la final Raul Opruţ a primit al doilea cartonaş galben, fiind eliminat, în minutul 90+6. Repriza secundă a fost prelungită cu 13 minute, iar FC Botoşani a obţinut al doilea egal stagional. Moldovenii sunt pe locul 15, cu 8 puncte, în timp ce Dinamo se află pe 3, cu 17 puncte.

Liviu Ciobotariu, antrenorul echipei Botoşani, a vorbit despre remiza de azi cu Dinamo.

”Mă aşteptam pentru că în repriza a doua am controlat jocul. Felicit jucătorii pentru că au crezut în rezultat, e greu să întorci scorul aici la Dinamo. Sunt puţin dezamăgit pentru că repetăm aceleaşi greşeli şi nu este ok. Este mult de muncă.

Da, sunt mulţumit şi cu acest egal. (n.r. despre Fulop) Îmi aduc aminte acum şase ani că l-am avut tot aici la Botoşani, am ţinut să îl transfer la Voluntari. El a avut nişte probleme medicale şi nu a putut să se antreneze la maxim, dar e un jucător în care eu am mare încredere”, a declarat Liviu Ciobotariu. 

Afla mai multe despre: liviu ciobotariufc botoşanidinamo 

viewscnt
Articole similare