Sportivul Alin Alexuc Ciurariu, care a cucerit, în luna februarie a acestui an, titlul de campion european la lupte greco-romane, a devenit, vineri, cetăţean de onoare al municipiului Botoşani, în baza unei hotărâri adoptate de Consiliul Local.
Luptătorul în vârstă de 30 de ani a devenit cetăţean de onoare al Botoşaniului la iniţiativa consilierului local Andrei Amos, care este şi director adjunct al Clubului Sportiv Botoşani. Distincţia a fost acordată "pentru întreaga activitate" şi pentru că - potrivit iniţiatorului - sportivul a adus "glorie şi faimă" municipiului Botoşani.
Alin Alexuc Ciurariu este în prezent legitimat la Clubul Sportiv Dinamo Bucureşti, după ce din 2000 până în 2020 a participat la competiţii din partea CS Botoşani. El a participat la Jocurilor Olimpice de la Londra (2012) şi Rio de Janeiro (2016). Sportivul este şi absolvent al Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport Bucureşti, dar şi al Facultăţii de Drept din Timişoara.
Prin aceeaşi hotărâre adoptată vineri de Consiliul Local al municipiului Botoşani, titlul de cetăţean de onoare a fost acordat şi antrenorului Ion Asaftei, maestru emerit al sportului, care l-a descoperit şi iniţiat pe Alin Alexuc Ciurariu.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: lupte