Antrenorul formaţiei Hermannstadt, Marius Măldărăşanu (48 de ani), a tras concluziile primei victorii reuşite de echipa pe care o pregăteşte în stagiunea proaspăt început din campionatul României.
Hermannstadt a câştigat meciul, din deplasare, cu Poli Iaşi, scor 3-1, în etapa a doua din Superliga României.
Golurile au fost marcate de Balaure (11, 58) şi Iancu pentru sibieni, respectiv Jatoba (73) pentru moldoveni.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Concluziile lui Marius Măldărăşanu după Poli Iaşi - Hermannstadt 1-3
La finalul meciului, Marius Măldărăşanu a reacţionat după prima victorie a echipei sale în noul sezon al Superligii.
Antrenorul lui Hermannstadt a precizat că şi-ar dori calificarea în play-off în acest sezon, chiar dacă nu este obiectivul oficial al clubului.
”Puteam face ca scorul să fie mult mai mare. Încep prin a-l felicita pe Leo, chiar mi-a plăcut, o echipă care vrea să joace fotbal. Dacă poţi profita de spaţii, poţi marca multe goluri.
Ce nu mi-a plăcut, nu sufăr jocul pe contre. Am avut multe oportunităţi, dar pierdeam mingea, atacau ei, foarte cald, efortul foarte mare.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
După bara lor, am marcat şi am intrat la pauză cu un avantaj. În a doua repriză, cu acelaşi ritm, dar cu ei la posesie. Am avut două bare, alte ocazii mari.
Din păcate, ratăm foarte mult. Mă bucur că ajungem acolo, dar ocaziile se pot răzbuna. A fost o victorie meritată.
Problema e că se greşeşte cu VAR-ul. Au fost sezonul trecut multe greşeli, e al doilea an, ar trebui ca lucrurile astea să se corecteze, de aia a fost adus VAR-ul.
În următoarea etapă jucăm acasă cu o echipă mult schimbată, cu un antrenor nou, Rednic, care ştie să închege rapid o echipă.
Ne dorim trei puncte, normal, vrem să facem cât mai multe puncte pe început de campionat. Va apărea şi încrederea care deocamdată nu există în anumite momente. Sunt un antrenor care tot timpul le dă încredere.
Încrederea ar trebui să apară uşor-uşor după aceste puncte. UTA e o echipă foarte bună, iar calculele pe hârtie nu există. Vom pregăti bine meciul. Vom ajunge dimineaţa la Sibiu şi va trebui să ne refacem rapid.
Puteam să ne batem la play-off şi sezonul trecut. Nu este un obiectiv declarat, ne dorim, dar toate echipele îşi doresc.
Mi-aş dori să facem puncte multe. Asta am făcut anul trecut. Dacă vom reuşi din nou să adunăm 56 de puncte, vom fi bine în clasament”, a declarat Măldărăşanu, după meci.
- Citește și
- Leo Grozavu, discurs dur după a doua înfrângere a Iaşiului. ”Am arătat labilitate fizică şi psihică”
- VIDEO | Meciul şi eroarea în Superligă. Cum a greşit un fundaş de la Poli Iaşi în partida cu Hermannstadt. Şi-a pus mâinile în cap după golul primit
- Discurs manifest în direct la TV. FCSB, cerută din nou în Ghencea: "Un stadion care e pustiu de doi ani. E culmea absurdului"
Afla mai multe despre: marius maldarasanu, hermannstadt, superliga