Parma a suferit o înfrângere grea în etapa a 12-a din Serie B, scor 0-4, contra lui Lecce.
Man şi Mihăilă au privit de pe bancă cum Parma a fost umilită
Man şi Mihăilă au început meciul pe banca de rezerve în partida cu Lecce şi au privit neputincioşi cum echipa lor a fost demolată. Adversarii echipei unde cei doi sunt legitimaţi au rezolvat meciul rapid, după ce Coda a marcat în minutele 16, 31 şi 44, iar Strefezza a punctat şi el în minutul 37.
Parma nu a reuşit să îşi revină nici în repriza secundă, iar antrenorul Maresca l-a trimis în teren pe Valentin Mihăilă în minutul 67. Dennis Man a fost lăsat pe banca de rezerve. Antrenorul Parmei a afirmat recent că fostul jucător de la FCSB ar trebui să muncească mai mult pentru a juca din nou la echipă.
După această partidă, Parma a coborât până pe locul 13 în clasament, având 16 puncte în Serie B. Lecce a urcat până pe locul 2, cu 23 de puncte. Chiar dacă Man nu a mai avut evoluţii bune în ultimul timp, Mirel Rădoi l-a chemat la naţională pentru meciurile decisive cu Islanda şi Liechtenstein din preliminariile Campionatului Mondial din 2022.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: man-mihăilă-parma