Echipa Sepsi OSK a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 2-0, formaţia bucureşteană Rapid, în etapa a 19-a din Superligă.
Reacţia lui Şumudică
La Sf. Gheorghe, într-un meci foarte disputat, gazdele au avut prima ocazie, în minutul 28, când Aioani a intervenit bine la şutul lui Oberlin, din careu. Sepsi a avut o nouă ocazie în minutul 35, la şutul pe lângă poartă al lui El Sawy.
Bucureştenii au replicat prin bara lui Burmaz, din minutul 45, şi prin şutul de la distanţă al lui Petrila, în minutul 48. A venit apoi faza din minutul 61, când Burmaz a trimis în bara transversală, mingea a revenit în teren, l-a lovit pe Niczuly în cap şi a ricoşat din nou în transversală, fiind prinsă apoi de portarul covăsnenilor.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Primul gol a picat în minutul 75, El Sawy deschizând scorul. După numai două minute Boupendza a lovit şi el bara transversală, dar gazdele au avut penalti în minutul 90+4, transformat de Haruţ şi Sepsi s-a impus cu 2-0.
Marius Şumudică a vorbit despre înfrângerea cu Sepsi.
”Nu pierdusem de opt jocuri. Un joc slab, să spun aşa. Am avut o ocazie incredibilă în minutul 45, dăm în bară, Petrila dă în portar. Apoi în a doua repriză cred că e ratarea campionatului, n-am văzut în viaţa mea să dai în bară, să vină în cap la portar. Aaron dă în bară, am avut patru bare. Ăsta e fotbalul, dacă ratezi, te pedepseşte.
Eu ce pot să zic? Dacă din trei metri nu putem să dăm gol, eu ce să fac? Se întâmplă, am fost şi eu atacant, dar sunt ocazii prea clare, pe care nu ai voie să le ratezi într-un meci important.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Ce, e prima dată? Micovschi nu ne-a dat gol anul trecut? L-am dat la UTA, ne-a dat gol. Acum El-Sawy. Cred că suntem singura echipă care dăm jucători împrumut şi nu punem clauză, n-am văzut în viaţa mea aşa ceva.
Se joacă, mai sunt 11 meciuri, 33 de puncte în joc. Un prim obiectiv, suntem în sferturile Cupei, acum luptăm să prindem play-off-ul.
N’Jie a vrut să joace, era accidentat, a tras să joace, s-a reaccidentat, asta este. Ce pot să fac mai mult de atât? Soarta fotbalistului… Ce pot să controlez?
E greşeala lui Boupendza, clar, dar a pierdut mingea la 80 de metri de poartă. Când pierzi mingea la 80 de metri, trebuie să opreşti atacul, e clar”, a spus Marius Şumudică.
În clasament Sepsi OSK a urcat pe locul 5, cu 29 de puncte, iar Rapid e pe locul 8, cu 25 de puncte.
Echipele care au evoluat: