You are here:

”Mbappe de Hunedoara”, coşmarul ungurilor! Marius Lupu, eroul Corvinului, a anunţat cât timp va mai juca cu mască: ”Mă voi opera”

”Mbappe de Hunedoara”, coşmarul ungurilor! Marius Lupu, eroul Corvinului, a anunţat cât timp va mai juca cu mască: ”Mă voi opera”

UEFA Europa League

Comentarii

Corvinul a spulberat-o pe Paksi, în deplasare, scor 4-0, şi este cu un pas şi jumătate în turul doi Europa League, acolo unde o va întâlni pe Rijeka.

Marius Lupu, atacantul Corvinului, a reuşit un hattrick în Ungaria, pe care l-a dedicat familei. Acesta este nevoit să joace cu o mască de protecţie încă din luna aprilie, chiar de după celebra partida cu CFR Cluj din sferturile Cupei României.

Atunci, Tachtsidis de la CFR l-a lovit pe Lupu cu cotul în figură, iar jucătorul Corvinului a ieşit grav accidentat de pe teren.

Marius Lupu a anunţat că se va opera în curând la nas, însă până atunci va fi nevoit să poarte în continuare masca pentru a nu-şi complica situaţia.

Ce a declarat Marius Lupu, după Corvinul - Paksi -4

”Vreau să le mulţumesc suporterilor! Au venit în număr foarte mare şi le mulţumim frumoase. Toate celor trei goluri le dedic familiei mele şi copilului meu, care se va naşte în august. La primul gol m-am descătuşat, dar toate cele trei au fost importante şi toată echipa a contribuit la ele.

Pentru noi nu a fost o surpriză, am crezut de la bun început. Aici ne este locul şi nu este o surpriză.

(n.r. despre mască) Am jucat cu mască pentru că la meciul cu CFR mi-am spart nasul şi va trebui să joc cu ea timp de şase luni până mă operez”, a spus Marius Lupu, după Paksi - Corvinul 0-4.

 

Afla mai multe despre: corvinulliga 2,  

viewscnt
Articole similare