Gheorghe Mulţescu antrenează de 28 de ani, dar în acest timp a cucerit un singur trofeu. La 66 de ani, antrenorul a preluat-o în urmă cu două etape pe Astra, iar giurgiuvenii sunt acum într-o poziţie care le-ar permite să se bată pentru titlu.
Mulţescu nu a fost mulţumit nici după ce a câştigat la scor de forfait disputa cu Gaz Metan Mediaş.
"Înainte de meci eram foarte circumspecţi, chiar îngrijoraţi, am văzut ultimul lor meci cu Craiova, ce potenţial şi ce forţă de joc au. Se învaţă din greşeli, dar se învaţă şi din victorii. S-au uitat aşa puţin la mine: "Domne, am câştigat 3-0 şi ne cerţi ?" Păi vreau mai bine. Am avut 10 ocazii de gol, păi dacă era 0-0? De ce să nu fim profesionişti, de ce să nu ne dorim să facem mai mult?" a fost reacţia lui Mulţescu la finalul partidei.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Mulţescu a câştigat un singur trofeu în cariera de antrenor: Cupa Balcanică pe vremea când era antrenorul lui Samsunspor, în 1994. Basarab Panduru s-ar bucura pentru un nou succes al antrenorului Astrei.
"Echipa joacă altceva cu Mulţescu. Îl apreciez pe Mulţescu, întotdeauna mi-a plăcut, ştie omul şi fotbal, antrenează, dar vreau să îl văd câştigând ceva. Pentru că aşa să vii, să obţii nişte rezultate, dar nimic concret nu ştiu dacă este chiar foarte bine.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
De la SMURD-ul ăla care ia echipele de la retrogradare şi le duce la mijlocul clasamentului la omul care preia o echipă şi se bate la titlu cu ea. Iar acum cred că o să fie numai meritul lui, pentru că Astra nu are nicidecum echipă pentru câştigarea campionatului. Deci dacă ai câştiga campionatul în momentul ăsta, într-adevar s-ar încununa tot ce ai făcut tu în fotbalul ăsta. Cred ca merită Mulţescu să câştige şi el un campionat" a spus expertul Telekom Sport.