Simona Halep, liderul WTA, a felicitat, sâmbătă, naţionala de handbal feminin a României, care s-a calificat zilele trecute în optimi la Campionatul Mondial din Germania.
"Nu mă pricep deloc la handbal, dar vreau să le felicit pe fete. Pe toate, dar în special pe Cristina Neagu, că am auzit numai cuvinte frumoase despre ea. Nu o cunosc personal. Sunt sportive de performanţă şi nişte campioane", a spus Halep, care a participat, sâmbătă, la Gala Tenisului Românesc.
Naţionala de handbal feminin a României va întâlni Cehia, în optimile Campionatului Mondial din Germania, luni, de la ora 18.30, la Leipzig.
Echipa României s-a calificat în optimi de pe primul loc al grupei A, după următoarele rezultate: 29-17 cu Paraguay, 31-28 cu Slovenia, 19-17 cu Spania, 27-24 cu Angola şi 17-26 cu Franţa.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: simona handbal, cm handbal, nationala feminina de handbal, campionatul mondial de handbal feminin,