You are here:

Mesajul liderului ultraşilor din Kosovo, înainte de meciul cu Lituania din Nations League: "În seara asta veţi înţelege!"

Mesajul liderului ultraşilor din Kosovo, înainte de meciul cu Lituania din Nations League: "În seara asta veţi înţelege!"
Comentarii

Selecţionata statului Kosovo îşi încheie parcursul din grupa de UEFA Nations League cu o partidă pe teren propriu împotriva Lituaniei.

Naţionala lui Franco Foda îşi dispută ultimul meci din grupă la Priştina, pe stadionul "Fadil Vokrri". Kosovarii nu pot termina mai jos de locul doi, indiferent de celălalte rezultate înregistrate în a doua grupă a ligii C.

Kosovoarii încă speră la un verdict favorabil după incidentul de la finalul partidei de la Bucureşti, disputată împotriva selecţionatei României. În momentul de faţă, Kosovo ocupă locul doi în grupă, cu nouă puncte.

Adversara sa din această seară, Lituania, este singura echipă din grupă fără punct obţinut. Lituanienii au un golaveraj de 4-10 şi au al doilea cel mai slab atac din grupă, în spatele reprezentativei statului Cipru.

Lulzim Berisha, liderul celor de la Dardanet, gruparea ultraşilor din Kosovo, a transmis un mesaj pe contul său personal de Facebook, prin care a lăsat de înţeles că suporterii kosovoari îşi vor susţine înzecit echipa naţională după incidentul petrecut pe Arena Naţională.

Kosovarii, pregătiţi pentru ultimul meci din grupa de Nations League

"În seara asta veţi înţelege cât de mult valorăm, ce reprezentăm ca suporteri kosovari şi valorile pe care le păstrăm. Nu ne oprim! Pentru Kosovo şi împreună cu Kosovo, întotdeauna", a declarat Lulzim Berisha, pe Facebook.

Afla mai multe despre: kosovolituanianations leagueromania 

viewscnt
Articole similare