Directorul tehnic de la FRF, Mihai Stoichiţă, a ieşit de pe stadionul de la Arcul de Triumf cu primele impresii după remiza dintre Dinamo şi U Cluj. El a mai spus că selecţionerul Mircea Lucescu se va opera.
Mihai Stoichiţă a văzut Dinamo - U Cluj şi a observat o problemă nouă în echipa "câinilor"
Dinamo Bucureşti a terminat la egalitate vineri seara, pe teren propriu, scor 0-0, cu liderul clasamentului, Universitatea Cluj, în etapa a 23-a din Superligă.
Ocaziile nu au lipsit, însă Alexandru Roşca, de la Dinamo, şi Iulian Cristea, de la U Cluj, au ţinut porţile intacte.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Au avut forţă să le dea şi celorlalte oportunitatea să fie lângă ele. Văd doar remize în ultima vreme. Clujul, mult mai aşezată, matură.
Dinamo, când n-a mai avut fizic potenţă să facă pressing, n-a mai ajuns la poartă. Dinamo nu e o echipă să sufere din acest punct de vedere, iar Kopic face antrenamente bune, cu tot ce am primit de acolo din Antalya. Am primit informaţii bune de tot", a spus Mihai Stoichiţă.
Clujenii rămân lideri, cu 41 de puncte, la trei puncte distanţă de ocupanta locului secund, FCSB, care are 38 de puncte. Dinamo este pe locul al treilea, tot cu 38 de puncte.
Oficialul FRF a anunţat că selecţionerul Mircea Lucescu se va opera la începutul săptămânii următoare, înainte de preliminariile Cupei Mondiale.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
"Mircea Lucescu se operează luni dimineaţa. N-am emoţii, că ştiu cine-l operează, ştiu tot ce se va întâmpla. E o artroză, mulţi foşti fotbalişti o au", a adăugat conducătorul.
Mihai Stoichiţă a vorbit la superlativ despre FCSB, care este pe locul al optulea în Europa League, cu şanse mari să se califice în optimi, în cazul unui rezultat pozitiv cu Manchester United.
Performanţa FCSB-ului e lăudabilă, nu ştiu dacă nu trebuie cumva să mărim tribunele Arenei Naţionale. Nu mai e o întâmplare, ci o confirmare. Te pune pe gânduri când vezi cu cine au câştigat. Cu Olaru erau mult mai puternici.
- Citește și
- OFICIAL | Kyle Walker a părăsit-o pe Manchester City după şapte ani şi jumătate. La ce echipă a fost prezentat
- Conflict între fani în peluză la Dinamo - U Cluj! Jandarmeria a intervenit şi a aplicat amenzi
- A plecat de la AC Milan, dar tot a fost amendat! Paulo Fonseca, pedepsit pentru ce i-a făcut unui arbitru
- "Nu am ce discuta despre el". Marius Şumudică a refuzat să vorbească despre fotbalistul de la Rapid
- OFICIAL | Dan Petrescu, mutare importantă la CFR Cluj. Jucătorul a semnat până în 2028
- Rivalul din "Ştefan cel Mare", uluit după ce a reuşit FCSB! Capitolul la care este exemplu pentru echipele din Superliga: "Sunt români"
- Ce a însemnat sezonul european al celor de la FCSB pentru coeficientul UEFA. România a urcat o poziţie în clasament
- Denis Ciobotariu, ofertat de o rivală a Rapidului. De ce a ales să semnze în Giuleşti: "Fiecare jucător se gândeşte la asta"
- Va lipsi o lună! Titularul din atacul lui Dinamo s-a accidentat înaintea meciului cu U Cluj. Ce spun colegii despre obiectiv | VIDEO
- Gloria Buzău a semnat un fost fotbalist al lui Hagi! Eugen Neagoe a făcut anunţul, după victoria cu Unirea Slobozia: "Este jucătorul nostru"
- "Vina îmi aparţine în totalitate". Adi Mihalcea îşi asumă înfrângerea de pe terenul Gloriei Buzău: "Va fi un adevărat război"
- Dispare un stadion istoric al României! Investiţie impresionantă pe locul arenei care va fi demolată: "Cel mai mare, după Arena Naţională"
Afla mai multe despre: mircea lucescu, mihai stoichita, dinamo u cluj, mihai stoichita fcsb