Petrolul a remizat în primul meci oficial al anului, în deplasarea de la Oţelul, şi a pierdut locul de play-off. Ploieştenii sunt la egalitate de puncte cu ocupanta locului 6, Rapid.
La "Legendele Superligii", rubrică susţinută de Veolia, Daniel Chiriţă a vorbit despre viitorul financiar al clubului Petrolul.
"La Petrolul e un ONG, clubul nu e legat de Primărie, cum sunt Iaşi, Buzău, U Cluj. Important e de acum să se facă o asociere cu autorităţile, pentru a face rost de bani, altfel e foarte greu. Nu sunt oameni şi firme care să vină lângă Petrolul.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Chiar nu înţeleg de ce. Când joacă acasă, Petrolul are 5-6 mii de spectatori, e lume bună în tribune, la lojă, dăm toţi din gură, dar trebuie să mai dăm şi din buzunar. Toată lumea speră acum ca Petrolul să meargă înainte" , a spus Daniel Chiriţă pentru Orange Sport.
Daniel Chiriţă, o carieră impresionantă
Daniel Chiriţă s-a născut la Ploieşti şi s-a remarcat la echipa mare a Petrolului. După şase ani petrecuţi la cel mai important club din Prahova, fostul fundaş central a bifat transferul la Universitatea Craiova, unde a stat doar un sezon.
A mai urmat un an la FC Naţional, iar în 2000 a venit un alt transfer important. Daniel Chiriţă a jucat un an la Rapid, apoi s-a despărţit de giuleşteni şi a mers la Şahtior Doneţk, unde a fost coleg cu alţi doi români, Marian Aliuţă şi Daniel Florea.
În 2002, Chiriţă a plecat în Rusia, la Zenit Sankt Petersburg, unde a jucat trei sezoane. A mai evoluat în carieră la Stal Alchesvk, în Ucraina, apoi s-a întors în ţară, în 2006, bifând meciuri pentru UTA, Petrolul şi Ştefăneşti.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Daniel Chiriţă a câştigat în cariera sa trei trofee: Supercupa României, cu Rapid, Cupa României, cu Petrolul, şi Cupa Ligii Rusiei, cu Zenit.
Afla mai multe despre: petrolul