Miralem Pjanic (30 de ani), mijlocaşul lui Juventus, şi-a dat acordul pentru transferul la FC Barcelona. Catalanii îl vor pe mijlocaşul bosniac, iar acesta e de acord cu mutarea pe Camp Nou. Acum, şefii grupării blaugrana trebuie să bată palma şi cu omologii de la Juventus pentru ca transferul să se facă.
Barcelona şi Juventus ar putea face afaceri în următoarea perioadă de mercato. După cum a recunoscut şi Fabio Paratici, şeful transferurilor de la Juventus, cele două cluburi discută despre posibilităţi de transferuri. Se pare că una dintre ele l-ar putea implica pe Miralem Pjanic, scrie Gazzetta dello Sport, care anunţă faptul că fotbalistul bosniac şi-a dat deja acordul pentru o mutare în Catalonia.
Acum, cele două cluburi trebuie să se pună de acord asupra fotbalistului care să meargă la Torino. "Bătrâna Doamnă" îl vrea pe Arthur Melo (23 de ani), dar brazilianul a spus clar şi să răspicat ca dorinţa sa e de a rămâne pe Camp Nou. Alternativele sunt Ivan Rakitic (32 de ani) şi Arturo Vidal (33 de ani), care e dorit şi de Inter Milano, unde fostul său antrenor, Antonio Conte, îl aşteaptă cu braţele deschise.
Sursa citată mai scrie că Nelson Semedo şi Sergi Roberto sunt şi ei variante pentru şefii Barcelonei, dar rămâne de văzut dacă omologii e la Juventus vor fi de acord cu propunerile.
Juventus l-a transferat pe Miralem Pjanic de la AS Roma, în 2016, pentru 32 de milioane e euro. De atunci, bosniacul a jucat 167 de meciuri, a mrcat de 22 de ori şi a livrat 36 de pase de gol. Pjanic şi-a îmbogăţit palmaresul cu trei titluri, două Cupe ale Italiei şi o Supercupă a Italiei.
- 52 de milioane de euro este cota de piaţă a lui Pjanic în acest moment, conform specialiştilor de la transfermarkt.com
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: miralem pjanic, transfer, fc barcelona, juventus, acord