Mircea Lucescu a fost prezent în Turcia şi a urmărit meciurile amicale ale echipelor din Superliga. Se pare că selecţionerul a pus ochii pe un atacant de 23 de ani de la U Cluj.
Selecţionerul naţionalei României a fost din Antalya, unde a urmărit multe dintre meciurile echipelor din Superliga. Întâmplător a fost cazat în acelaşi hotel cu Neluţu Sabău cu care a vorbit despre posibilii jucători de naţională de la U Cluj.
Mircea Lucescu are un atacant de perspectivă în vizor
Vladislav Blănuţă, jucătorul celor de la FC U Craiova 1948, împrumutat de Adrian Mititelu la U Cluj în actuala stagiune, a impresionat prin reuşitele sale din prima parte a sezonului, în tricoul "şepcilor roşii".
Atacantul născut în Republica Moldova are 9 reuşite în 21 de partide în Superliga, în acest sezon. Blănuţă a jucat prima dată pentru naţionala Moldovei, dar de curând a fost convocat de România, unde a jucat două partide la U21 şi două jocuri la U20. În viitor, probabil că va alege selecţionata României, mai ales după ce "Il Luce" l-a luat în vizor.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Am stat în acelaşi hotel cu Mircea Lucescu, am discutat cu el. Sunt în atenţia dânsului Alex Chipciu, care, chiar dacă are o vârstă, va fi o opţiune pentru echipa naţională dacă va fi în formă. La fel, îi avem pe Blănuţă şi pe Cristea, care şi ei sunt în atenţia selecţionerului.
E un lucru bun. Atunci când eşti pe primul loc, eşti apreciat", a spus Ioan Ovidiu Sabău, după revenirea din Antalya.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: mircea lucescu, ioan ovidiu sabău, blănuţă, chipciu, cristea