You are here:

Mircea şi Răzvan Lucescu au fost pe stadion în seara în care Rapid a revenit în Liga 1 după şase ani: "M-am simţit excelent, mi-a fost dor. Fără suporteri nu se poate!"

Mircea şi Răzvan Lucescu au fost pe stadion în seara în care Rapid a revenit în Liga 1 după şase ani: "M-am simţit excelent, mi-a fost dor. Fără suporteri nu se poate!"

Rapid

Comentarii

Mircea Lucescu (75 de ani) şi Răzvan Lucescu (51 de ani), tată şi fiu legaţi de istoria Rapidului, au fost în tribune la meciul Rapid - FCU Craiova 1-3, partidă la care suflarea alb-vişinie a sărbătorit promovarea în Liga 1 după şase ani, înainte şi la final. Cei doi au reacţionat la finalul partidei de la Buftea.

Lucescu Senior şi Junior au vorbit în termeni foarte frumoşi despre Rapid, promovare şi fanii echipei din Giuleşti: "M-am simţit excelent, parcă e Corul Sclavilor din Nabucco, al lui Verdi. Senzaţional! Fără suporteri nu se poate. Mi-a fost dor de atmosfera pe care reuşesc ei s-o facă", a spus Mircea Lucescu, după meci.

"Fotbalului românesc îi era dor de Rapid!", a spus şi Răzvan Lucescu, după partidă.

VIDEO | Rapid a promovat matematic în Liga 1. Sărbătoare pentru suflarea alb-vişinie!

La Buftea, acolo unde Rapid joacă meciurile de pe teren propriu până când noul stadion din Giuleşti, s-a strâns crema istoriei recente a giuleştenilor. Mircea Lucescu, Răzvan Lucescu, Leontin Toader, Rică Răducanu, Daniel Niculae, Dinu Gheorghe, Nicolae Cristescu, dar şi oameni fără legătură cu Rapid, ca Mirel Rădoi sau Adrian Mutu, au venit să vadă meciul Rapidului cu FCU Craiova 1948.

 

Crezând că sărbătoarea promovării va fi la final, după o eventuală victorie a giuleştenilor, fostele glorii au avut parte de o sărbătoare pe tot parcursul partidei după ce giuleştenii au promovat înainte de partidă. Asta cu ajutorul "fraţilor" de la ASU Poli, care au făcut egal, 2-2 cu CS Mioveni, la Timişoara.



 

Afla mai multe despre: mircea lucescurazvan lucescurapidliga 1promovare 

viewscnt
Articole similare