Atletul spaniol Mohamed Katir a recunoscut încălcarea reglementărilor antidoping prin trei eşecuri de localizare şi a fost suspendat doi ani, ceea ce înseamnă că va rata Jocurile Olimpice de la Paris din acest an şi Campionatele Mondiale din 2025 de la Tokyo, relatează Reuters.
Mohamed Katir, vicecampion mondial la atletism, a fost suspendat doi ani după ce a recunoscut că este vinovat pentru trei eşecuri de localizare. El ratează Jocurile Olimpice
Sportivul în vârstă de 25 de ani este deţinătorul recordului mondial la 3.000 de metri în sală şi deţinătorul recordului european la 5.000 de metri în aer liber. El a câştigat argintul în proba de 5.000 de metri la Campionatele Mondiale de atletism de anul trecut de la Budapesta şi bronzul în proba de 1.500 de metri la Mondialele de la Eugene, Oregon, cu un an mai devreme.
Katir a anunţat că a fost suspendat provizoriu în data de 7 februarie, spunând atunci că va face apel la interdicţie, însă Unitatea de Integritate a Atletismului (AIU) a precizat vineri că acesta a semnat săptămâna aceasta un formular de recunoaştere a încălcării şi de acceptare a consecinţelor.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Katir a recunoscut că a comis trei nereguli de localizare în 2023, la 28 februarie, 3 aprilie şi 10 octombrie. Perioada sa de ineligibilitate de doi ani va dura până la 6 februarie 2026.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: atletism, mohamed katir