Monica Niculescu, locul 191 WTA, venită din calificări, va evolua, luni, cu Arina Sabalenka din Belarus, locul 4 WTA şi cap de serie numărul 2, în primul tur al turneului de la Wimbledon.
Partida este prima pe terenul 1 şi va începe la ora 15.00.
Pe terenul 2, pe care meciurile încep la ora 13.00, Mihaela Buzărnescu, locul 160 WTA, va da piept cu americanca Venus Williams, locul 111 WTA. Partida este a patra, după o întâlnire de simplu feminin şi după două meciuri de simplu masculin.
Pe terenul 11, pe care partidele încep la 13.00, Irina Begu, locul 79 WTA, va evolua cu Katie Volynets, locul 199 WTA, venită din calificări. Meciul este al doilea, după o întânire de simplu masculin.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Jucătoarele care pierd în primul tur primesc câte 48.000 de lire sterline (56.000 de euro) şi câte zece puncte WTA. Sportivele care trec în turul al doilea îşi asigură un premiu de 75.000 de lire sterline (87.000 de euro) şi 70 de puncte WTA, fiecare.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: monica niculescu, wimbledon, irina begu, mihaela buzarnescu