You are here:

Mutu a transferat de la Dinamo! Fotbalistul a semnat cu FC U Craiova după ce şi-a reziliat contractul | ULTIMA ORĂ

Mutu a transferat de la Dinamo! Fotbalistul a semnat cu FC U Craiova după ce şi-a reziliat contractul | ULTIMA ORĂ

Dinamo București

Comentarii

FC U Craiova continuă campania de transferuri cu o achiziţie de la Dinamo Bucureşti. Antrenorul Adrian Mutu a primit un mijlocaş central cu experienţă. Vlad Achim (32 de ani) a semnat cu nou-promovata, după ce şi-a reziliat contractul cu alb-roşii.

Dinamo a dorit să scape de fotbaliştii cu cele mai mari salarii de la echipă, iar aceştia încep să-şi găsească echipe. Marţi, Puljic, Fabbrini, Ionuţ Şerban şi Nemec au fost îndepărtaţi. Impresarul italianului, Florin Manea, a anunţat că fotbalistul cere acum jumătate de milion de euro, restanţe salariale şi banii pe următorii doi ani.

Pe lista plecărilor a intrat şi Vlad Achim, care şi-a găsit echipă la câteva ore de la anunţul făcut de echipa din "Ştefan cel Mare". 

Vlad Achim a plecat de la Dinamo Bucureşti şi a semnat cu FC U Craiova

Telekom Sport a anunţat de joi plecarea lui Vlad Achim de la Dinamo, unde a ajuns în august 2020, de la Viitorul Constanţa. El a îndurat condiţiile grele din "Ştefan cel Mare" şi a acumulat restanţe salariale. În acest moment, fostul mijlocaş de la FCSB avea un salariu de 5.000 de euro, redus de la 7.000 de euro.

Sursele Telekom Sport susţin că jucătorul şi-a găsit deja echipă. Vlad Achim a semnat cu FC U Craiova, unde va fi antrenat de Adrian Mutu. În plus, va avea parte de linişte financiară, faţă de perioada petrecută la Dinamo Bucureşti. 

  • Fotbaliştii transferaţi în vară de FC U Craiova: Bauza, Machado, Asamoah, Bagayoko, Kovacic, Gajici, Gremsl, Hugo Vieira.

"Câinii" l-au pierdut şi pe Dusan Uhrin, care a fost nemulţumit din cauza restanţelor salariale şi din cauza faptului că nu i-au fost aduşi jucători la echipă. În locul său vine Dario Bonetti, care a fost prezent la antrenamentul lui Dinamo. 

FC U Craiova, haine noi şi autocar de cinci stele

Oltenii s-au pregătit pentru o revenire cu fast în Liga 1. În urmă cu câteva săptămâni şi-au prezentat noul autocar, care a costat peste jumătate de milion de euro. 

Cu câteva zile înainte de începutul sezonului, FC U Craiova a prezentat şi noul echipament, care va avea parte de o inovaţie. 

 

 

 

 

Afla mai multe despre: vlad achimvlad achim fc u craiovadinamodinamo bucurestitransferuri fc u craiova 

viewscnt
Articole similare