Adrian Mutu şi Cosmin Contra s-au întors din Italia, acolo unde au discutat cu mai mulţi stranieri, printre care Ianis Hagi şi Ştefan Radu. Mutu a avut şansa de a se revedea şi cu fostul său rival din Serie A, Francesco Totti, momentul petrecându-se înainte de AS Roma - Lazio.
"Când am intrat pe uşă, Totti mi-a zis că trebuia să vin acum 10 ani, dar asta e. A fost alegerea pe care am făcut-o atunci în anumite circumstanţe. Important e că atât eu şi Cosmin am fost primiţi cu mult respect, ni s-au pus la dispoziţie toate informaţiile de care aveam nevoie" - a spus Adrian Mutu la revenirea în ţară.
Prietenia dintre Mutu şi Totti este una cu rădăcini în perioada în care Mutu juca în Serie A, fiind unul dintre cei mai apreciaţi atacanţi. În urmă cu câteva luni, după ultimul meci oficial jucat de Totti în tricoul Romei, Mutu rememora un moment petrecut în 2008, când fostul internaţional italian a insistat ca românul să semneze cu AS Roma.
"Adri, renunţ la un milion din salariul meu!"
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Se retrage unul dintre idolii mei, unul dintre cei mai puternici decari din lume, care mi-a marcat copilăria. Nu doar prin clasa şi stilul său, ci, mai presus de toate, prin golurile sale incredibile. France, a fost o onoare să joc împotriva ta, să te vad şi să-ţi admir meciurile. Ca jucător, nimeni nu-ţi poate reproşa nimic, iar ca om sunt sigur că pot spune acelaşi lucru. Îţi voi spune un episod care va rămâne mereu în mintea mea: îţi aduci aminte vara când trebuia să vin să joc la Roma?! Într-una din acele zile (eram pe picior de plecare de la Fiorentina), m-a chemat Francis şi mi-a spus «Adri, renunţ la un milion din salariu meu şi îl dau Fiorentinei pentru a juca cu tine în atac, aici, la Roma. Vrei să vii?». Să fiu sincer, pe moment nu am spus nu. După ce am stat să mă gândesc foarte mult, simţind dragostea fanilor viola, şi după ce am vorbit cu Cesare Prandelli (care a spus că dacă plec îşi dă demisia), m-am hotărât să resping oferta. Cu admiraţie faţă de acest om măreţ, Francesco Totti. Din păcate, timpul câştigă întotdeauna, chiar şi împotriva unuia dintre cei mai mari gladiatori ai Romei", a scria Mutu pe pagina personală de Facebook în primăvara acestui an, imediat după retragerea lui Totti.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: adrian mutu, cosmin contra, francesco totti, serie a, italia