Naţionalele de handbal feminin ale Norvegiei şi Danemarcei vor disputa finala Campionatului European, după ce au eliminat vineri, la Viena, în semifinale, Ungaria, respectiv campioana mondială Franţa.
În prima semifinală a zilei, deţinătoarea titlului european Norvegia a învins Ungaria, scor 30-22 (13-11), iar în cea de-a doua, campioana mondială Franţa s-a înclinat în faţa Danemarcei, scor 22-24 (11-13).
Astfel, duminică, pentru medalia de bronz vor juca învinsele Ungaria – Franţa, iar pentru trofeul continental se vor lupta Norvegia – Danemarca, la fel ca în finala din 2022.
Tot vineri, în meciul pentru clasarea finală pe locurile 5-6, Suedia – Olanda, scor 33-32.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
România a încheiat Campionatul European pe locul 11 cu un bilanţ de trei victorii şi patru eşecuri, după cum urmează: 29-28 cu Cehia, 25-27 cu Muntenegru şi 27-25 cu Serbia (grupa preliminară B), 25-30 cu Franţa, 25-23 cu Suedia, 29-37 cu Ungaria şi 24-29 cu Polonia (grupa principală I).
La ultimele două ediţii ale Campionatului European, România s-a clasat pe locul 12, după ce în 2018 era pe locul 4. Cea mai bună performanţă a tricolorelor este medalia de bronz din 2010.
La ediţia din 2024, clasamentul locurilor 5-24 este următorul: 5. Suedia, 6. Olanda, 7. Germania, 8. Muntenegru, 9. Polonia, 10. Slovenia, 11. România, 12. Elveţia, 13. Spania, 14. Austria, 15. Cehia, 16. Islanda, 17. Insulele Feroe, 18. Macedonia de Nord, 19. Croaţia, 20. Turcia, 21. Serbia, 22. Portugalia, 23. Ucraina, 24. Slovacia.
Turneul final al CE2024 a fost primul cu 24 de echipe la start. Deţinătoarea trofeului este Norvegia, care luptă pentru al 10-lea titlu european, din care ultimele cinci au fost câştigate cu Thorir Hergeirsson, antrenor principal şi în prezent.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
De la CE2024, trei echipe se vor califica direct la CM2025.
Afla mai multe despre: norvegia, danemarca, finala, euro 2024, handbal