You are here:

Noul director sportiv de la FCSB a luat cuvântul: "Sper să fiu acolo, pe bancă. Pe domnul Becali nu ai cum să îl păcăleşti"

Noul director sportiv de la FCSB a luat cuvântul: "Sper să fiu acolo, pe bancă. Pe domnul Becali nu ai cum să îl păcăleşti"

FCSB

Comentarii

FCSB va avea un nou director sportiv în curând, după cum a anunţat şi Mihai Stoica (59 de ani), preşedintele Consiliului de Administraţie al "roş-albaştrilor.

Este vorba despre fostul fotbalist Ionuţ Luţu (49 de ani), apropiat al patronului FCSB, Gigi Becali. Fostul fotbalist Ionuţ Luţu a absolvit recent cursul de director sportiv al Federaţiei Române de Fotbal şi va profesa în stafful campioanei României.

Ionuţ Luţu a oferit prima reacţie, după ce a absolvit şi va fi director sportiv la FCSB

Luţu s-a declarat bucuros că a absolvit cursul de director sportiv organizat de Federaţia Română de Fotbal, dar spune că primul său gând a fost să se apuce de antrenorat. Totodată, fostul fotbalist este nerăbător să înceapa munca în noul său domeniu.

"Mă bucur că am reuşit să termin acest curs. Nu a fost chiar aşa de greu, dar nici uşor. Sper să-mi fi însuşit ce am învăţat, sper să implementez filosofia pe care am învăţat-o în acest an. Sper, încetul cu încetul, să aplic.

Ca orice fost fotbalist, aveam de gând să mă apuc de antrenorat. Bine, încă mai antrenez, sunt la copii şi juniori la FCSB. Uşor-uşor sper să reuşesc în această nouă meserie, să capăt cât mai multă experienţă.

Sper să avem rezultate destul de bune. Domnul Becali ştie fotbal acum, a învăţat pe banii dânsului. Nu ai cum să îl păcăleşti, să îi spui ceva ce nu e adevărat. Sper să fiu acolo, pe bancă, din sezonul viitor. Vom vedea", a declarat Ionuţ Luţu, conform Gazetei Sporturilor.

Mihai Stoica anunţase recent că Ionuţ Luţu ar putea primi postul de director sportiv la FCSB.

Afla mai multe despre: ionut lutudirector sportivfcsbpostdeclaratiigigi becali 

viewscnt
Articole similare