You are here:

”Nu ştiu ce rost mai are!” Dorinel Munteanu, discurs incredibil, după ce Oţelul nu a învins o echipă de juniori: ”Am terminat în genunchi!”

”Nu ştiu ce rost mai are!” Dorinel Munteanu, discurs incredibil, după ce Oţelul nu a învins o echipă de juniori: ”Am terminat în genunchi!”

Superliga

Comentarii

Dorinel Munteanu a avut un discurs lipsit de speranţă, la finalul partidei Oţelul - Sepsi (0-0), din etapa a treia a Cupei României

Înaintea meciului de la malul Dunării, Oţelul avea şanse minime de calificare în sferturile Cupei României, având în vedere că echipa gălăţeană avea nevoie de o victorie la minim două goluri diferenţă, dar şi de jocul favorabil al celorlalte rezultate

Oţelul a întâlnit-o pe Sepsi, care avea în componenţă în mare parte juniori, însă nu a reuşit să câştige, deşi a dominat autoritar partida. Jocul s-a terminat la egalitate, 0-0, iar ambele formaţii din Superliga au fost eliminate.

Dorinel Munteanu, aproape de lacrimi, s-a destăinuit la flash-interviu: ”Nu ştiu ce rost mai are...”

Antrenorul Oţelului s-a plâns, din nou, de situaţia financiară critică pe care o traversează clubul gălăţean şi i-a criticat pe unii dintre jucători, pe care i-a acuzat de lipsă de respect faţă de clubul de a câştigat titlul de campionă a României, în 2011.

De asemenea, ”Neamţul” a declarat că este cel mai greu moment din ultimii trei ani şi jumătate, mai exact de la startul celui de-al doilea său mandat pe banca roş-alb-albaştrilor.

”Mi-aş fi dorit să înţeleagă şi băieţii ca în ultimele două jocuri, pe teren propriu, să arătăm mult mai bine. Am terminat (n.r. anul) în genunchi. M-aş pune în locul spectatorilor, care au venit la un meci fără miză, dar nu ne-a ajutat jocul nostru.

Jucătorii sunt în vacanţă, altă explicaţie nu găsesc. A fost un joc de atitudine, de caracter... S-a văzut cât de mult ţin jucătorii, nu toţi, la acest club.

Sunt foarte dezamăgit. După trei ani şi jumătate, cred că este cea mai dureroasă zi. Am mai pierdut jocuri, am mai avut rezultate negative, dar nu am mai simţit aşa ceva niciodată.

În ultimele jocuri am luat goluri din faze fixe... cascadorii râsului. La o fază fixă nu trebuie să ai foarte multă carte ca să marchezi adversarul direct. Cum am fost responsabil pentru rezultatele clubului în ultimii trei ani jumate, aşa sunt şi acum”, a delcarat Dorinel Munteanu, la Prima Sport.

În următoarea etapă, Oţelul se va deplasa la Cluj, pentru duelul cu CFR, sâmbătă, de la 15:00.

 

Afla mai multe despre: superligaoţelul galaţisepsi 

viewscnt
Articole similare