You are here:

O nouă schimbare la "Top Gear": Matt LeBlanc şi-a anunţat plecarea! Surpriză imensă: un fost campion mondial din F1 îi poate lua locul

O nouă schimbare la "Top Gear": Matt LeBlanc şi-a anunţat plecarea! Surpriză imensă: un fost campion mondial din F1 îi poate lua locul

Diverse

Comentarii

Matt LeBlanc părăseşte emisiunea „Top Gear”. Fostul pilot de Formula 1 Jenson Button, între posibilii înlocuitori

Actorul Matt LeBlanc, cunoscut din seriale precum „Friends” şi „Episodes”, a anunţat că va părăsi emisiunea „Top Gear”, pe care a început să o prezinte cu Chris Evans în 2016. Printre cei care ar putea să îi ia locul se numără fostul pilot de Formula 1 Jenson Button.

LeBlanc a anunţat joi că părăseşte emisiunea pentru a se ocupa mai mult de familia şi de prietenii lui. El a adăugat că va rămâne mereu un fan al emisiunii. „Mulţumesc pentru o cursă minunată”, a încheiat Matt LeBlanc.

Patrick Holland de la BBC Two, postul care produce emisiunea, a transmis: „Îi mulţumesc fabulosului Matt LeBlanc pentru că a fost un strălucit coprezentator al «Top Gear». El s-a implicat cu pasiune reală în show, dezvăluindu-şi cunoştinţele extraordinare despre maşini şi dorinţa de a se implica”.

Ultimul sezon cu LeBlanc, al patrulea, la care el a lucrat cu Chris Harris şi Rory Reid, după plecarea lui Evans, va fi difuzat anul acesta de BBC.

Din 2019, un nou coprezentator va fi prezentat echipei şi telespectatorilor. Potrivit BBC.com, între posibilii înlocuitori ai lui LeBlanc se numără motociclistul Guy Martin, care lucrează şi în televiziune, fostul pilot de Formula 1 Jenson Button, actorul Philip Glenister („Life on Mars”), James Martin, fost prezentator al emisiunii „Saturday Kitchen”, Jodie Kidd, pilot şi prezentatoare TV, Steve Coogan şi Rob Brydon, staruri ale „The Trip”.
 

Afla mai multe despre: top gearmatt leblancjenson buttonprezentator 

viewscnt
Articole similare