Campioana en-titre a României la handbal feminin, CSM Bucureşti, s-a calificat duminică, în deplasare, la Turneul Final Four al Ligii Campionilor, după ce a eliminat formaţia franceză Metz Handball în faza sferturilor. Antrenorul echipei din Capitală consideră că Metz este, în momentul de faţă, cea mai în formă echipă.
”Vardar a fost aproape să câştige anul trecut, Gyor a câştigat, iar Rostov este poate echipa în cea mai bună formă acum. Dacă vom avea capacitatea pe care am arătat-o cu Metz, dacă vom putea face acest lucru şi celorlalte echipe, atunci vom fi foarte greu de învins”, a spus Per Johansson.
Antrenorul suedez consideră că echipa sa va ”trebui să se descurce mai bine în acest gen de meciuri, pe viitor”.
Turneul Final Four va avea loc la Budapesta, în 12 şi 13 mai.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Obiectivul campioanei României în actuala stagiune a fost calificarea la Turneul Final Four al Ligii Campionilor, la care a mai participat de două ori consecutiv.
În 2016, CSM Bucureşti a cucerit trofeul, iar anul trecut a încheiat cu medaliile de bronz.
Deţinătoarea Ligii Campionilor este campioana Ungariei, Gyor ETO.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: csm bucuresti, handbal feminin, csm bucuresti,