Formaţia CSA Steaua a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 3-1, echipa Politehnica Iaşi, într-un meci din etapa a XVIII-a a Ligii a 2-a.
Golurile au fost marcate de Chipirliu ’48, Buhăescu ’63 şi Popa ’66 pentru gazde, respectiv Plohotniuk ’71 pentru Poli Iaşi.
Daniel Opriţa, antrenorul echipei CSA Steaua, a vorbit despre victoria de azi şi despre dreptul la promovarea în prima ligă.
"A fost greu, aşa cum ne aşteptam. Am avut o primă repriză nu prea bună, ei s-au închis, iar noi nu am putut să îi dezechilibrăm, am fost foarte lenţi, nu am pus presine pe ei, aşa cum am vorbit.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
La pauză am schimbat, îi felicit pe cei care au intrat pentru că au făcut diferenţa, aşa trebuie să fie mereu. Au contart şi fanii, sunt alături de victimele din Ucraina, sper să se termine cât mai repede, să fie pace.
De la 3-0, vă daţi seama cum era sa fim egalaţi. Bine că am trecut peste meciul ăsta greu, felicit băieţii. Poate şi vremea a contat, dar şi restricţiile se termină acum, vine primăvara, e frumos, aşa că aşteptăm să vina din ce în ce mai mulţi la stadion, dar jocul nostru trebuie să îi atragă şi să îi aducă la stadion", a spus Daniel Opriţa.
Jucătorii celor două echipe au intrat pe teren cu tricouri cu litere care formau mesajele: “PEACE” şi “STOP WAR”.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: daniel oprita, csa steaua