Ianis Hagi (25 de ani) este împrumutat de Rangers la Alaves, până la finalul sezonului, fără opţiune de transfer definitiv.
Ianis Hagi, apărăt de Răzvan Lucescu
Deşi a mers la Alaves cu mult entuziasm, fiul „Regelui” nu a reuşit să impresioneze în Spania, iar revenirea la Rangers nu este privită cu încredere nici de jurnaliştii scoţieni.
Cifrele modeste de la Alaves îi fac pe scoţieni să creadă că Ianis Hagi nu va fi om de bază la Rangers atunci când va reveni pe Ibrox Park.
Răzvan Lucescu (54 ani) a vorbit despre situaţia lui Ianis Hagi (25 ani). Fiul ”Regelui” a primit în ultimii ani laude, dar şi critici, mai ales după transferul la Alaves.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Nu este drept (n.r. cum este tratat). Asta este, o să sufere enorm în continuare. Vor fi comparaţii în continuare, iar lumea îl va critica cu mare uşurinţă mereu. Va fi văzut altfel de cum a fost văzut Gică Hagi la început şi apoi când a avut vârsta lui Ianis.
Nu are ce să facă, asta este realitatea. Trebuie să se obişnuiască şi probabil îl va întări foarte tare, dar în sufletul lui vor rămâne frustrări”, a declarat Răzvan Lucescu pentru playsport.ro.
Uşă închisă pentru Ianis Hagi la Rangers?
O revenire a lui Ianis Hagi pe Ibrox este văzută cu şanse mici: "Este puţin probabil ca Hagi să rămână. Pur şi simplu nu a dat randament cu niciun antrenor, iar dacă se va putea rezolva un transfer cu formaţia spaniolă, atunci ambele cluburi ar fi mulţumite, dar şi jucătorul".
Cei de la One Football adaugă că: "Prestaţiile lui Hagi din Spania au fost la limita de jos. A oferit doar un assist în 14 meciuri şi două goluri în Cupa Spaniei contra unei echipe din ligile inferioare. Dacă Rangers ar aduce un playmaker cu astfel de cifre, fanii ar fi extrem de îngrijoraţi".
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: ianis hagi, răzvan lucescu, rangers