You are here:

"Rednic îmi spunea că sunt între Xavi şi Iniesta!" Şi-a anunţat plecarea de la Dinamo şi îl face praf pe "Puriu"! Nici Bratu nu a scăpat

"Rednic îmi spunea că sunt între Xavi şi Iniesta!" Şi-a anunţat plecarea de la Dinamo şi îl face praf pe "Puriu"! Nici Bratu nu a scăpat

Superliga

Comentarii

Andrei Tîrcoveanu (21 de ani) a fost pus pe liber de Dinamo, iar tânărul mijlocaş a răbufnit într-o postare pe contul personal de Facebook, cu un mesaj în care îşi exprima dezamăgirea şi îl critica voalat pe Mircea Rednic.

Ulterior, Tîrcoveanu a vorbit deschis despre ceea ce a trăit la Dinamo în ultimul an şi l-a arătat cu degetul inclusiv pe Florin Bratu, despre care spune că nu i-a dat nicio şansă, deşi Dinamo a jucat în play-out. Mijlocaşul susţine că fostul tehnician al roş-albilor i-a reproşat faptul că a tras peste poartă într-o partidă cu FC Voluntari, în care fusese folosit.

"Singurul care a încercat să promoveze şi tineri, poate şi pentru că nu avea soluţii, a fost Florin Bratu, care m-a folosit şi pe mine 5 minute în prima etapă. Am făcut tot ce se putea face în 5 minute. După acel meci nu am mai prins nici lotul pe motiv că am avut un şut peste poartă din 18 metri în cele 5 minute jucate cu Voluntari. Până acum niciunul din antrenorii veniţi la Dinamo nu a avut curajul să promoveze tineri şi poate din cauza asta s-au pierdut atâţia tineri talentaţi.

Consider ca meritam sa joc şi merit în continuare. A fost alegerea lor şi nu o critic. Mereu mi-am spus punctul de vedere, este ceva normal"
, spune Tîrcoveanu într-un interviu publicat de Gazeta Sporturilor.

Mijlocaşul se declară convins că îndepărtarea sa are la bază o reacţie publică de nemulţumire a tatălui său şi îi aminteşte lui Mircea Rednic că în precedentul său mandat la Dinamo îl compara cu doi dintre jucătorii de legendă ai Barcelonei: Xavi şi Iniesta.

"Sunt sigur ca domnul Rednic a fost deranjat de acuzele aduse de tatăl meu. Este purul adevăr [...] Consider că lumea trebuie să ştie adevărul. Nu ar fi existat niciun interviu dacă domnul Rednic nu ar fi vorbit despre mine la o emisiune. El a afirmat că ma cunoaşte de mult şi că nu am confirmat. Dar cu 2 ani în urmă într-un cantonament la Braşov îmi spunea că sunt o combinaţie între Xavi şi Iniesta", a declarat Tîrcoveanu pentru sursa citată.

Tîrcoveanu e determinat să reuşească în lumea fotbalului, dar spune că cei 15 ani petrecuţi în curtea clubului din Ştefan cel Mare îl vor face să respingă un eventual interes al FCSB-ului, în viitor: "Sunt dinamovist de când mă ştiu. Asta nu se va schimba niciodată, indiferent de cât de greu mi-a fost. Dinamo nu este o afacere, este un club cu renume, fani şi istorie, la care voi rămâne cu sufletul toată viaţa indiferent unde voi ajunge".
 

Afla mai multe despre: tircoveanurednicbratudinamo 

viewscnt
Articole similare