Naţionala de handbal feminin a României a fost învinsă la scor joi, la Randers, de reprezentativa Olandei, scor 41-26 (22-14), în primul meci de la Turneul Golden League, ultimul test înaintea participării la Campionatul European.
Tot joi se va juca şi partida dintre Danemarca – Norvegia. Sâmbătă, tricolorele vor juca cu Danemarca, iar duminică în compania Norvegiei.
Ulterior, o scurtă pregătire a naţionalei va mai avea loc la Oradea, între 25-27 noiembrie, după care se va pleca spre Debrecen, unde România va juca primele meciuri de la Campionatul European.
Turneul final are loc în Ungaria, Elveţia şi Austria, între 28 noiembrie – 15 decembrie. Tricolorele vor evolua în grupa B, după programul România – Cehia (29 noiembrie, ora 19.00), Muntenegru – România (1 decembrie, 19.00) şi Serbia – România (3 decembrie, 19.00).
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Tricolorele s-au calificat neînvinse la turneul final, iar în grupa 1 preliminară au obţinut rezultatele: 48-18 şi 37-16 cu Bosnia Herţegovina, 32-20 şi 31-24 cu Grecia, 26-24 şi 25-23 cu Croaţia.
Ediţia din 2024 a Campionatului European va fi prima cu 24 de echipe la start, iar meciurile vor fi găzduite în grupele preliminare de Debrecen (grupele A şi B), Basel (C şi D) şi Innsbruck (E şi F), în grupele principale de Debrecen şi Viena, capitala Austriei urmând a găzdui şi fazele finale.
Primele două clasate în fiecare grupă preliminară se vor califica în grupele principale.
La ultimele două ediţii ale Campionatului European, România s-a clasat pe locul 12, după ce în 2018 era pe locul 4. Cea mai bună performanţă a tricolorelor este medalia de bronz din 2010.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Va fi primul Campionat European fără Cristina Neagu în lot, golgeter all-time al competiţiei (303 goluri), handbalista luând decizia să-şi încheie cariera la reprezentativă după CM2023. De atunci s-au retras mai multe jucătoare de bază din reprezentativă.
- Citește și
- Neluţu Varga, mesaj dur, înainte de CFR - Rapid: ”Pentru mine nu există locul doi. Clubul are bani, dar...”
- "Este lupta tuturor"! Vinicius pledează pentru mai mult ajutor în lupta împotriva rasismului
- VIDEO | Antrenorul din Superliga care a gustat un fir de iarbă a explicat gestul care a făcut înconjurul internetului
- VIDEO | Un jucător din Superliga are o obsesie pentru maşinile de lux! Poveste fabuloasă din vestiar: ”Mi-a zis un coleg că o vinde. Am zis că o iau eu”
- Liga 2 | FC Argeş, victorie la limită cu FC Voluntari
- VIDEO | Paul Papp a vorbit despre parcursul neaşteptat al Petrolului: "Nu cred că pierdem până la final"
- VIDEO | FCSB, decimată de accidentări la Botoşani! Trei jucători de 17 ani sunt în lotul campioanei României: ”Un meci foate dificil”
Afla mai multe despre: românia, olanda, campionatul european