Deşi nu a recunoscut niciodată răspicat că numirea lui Christoph Daum în funcţia de selecţioner a reprezentat o eroare, Răzvan Burleanu lasă să se înţeleagă acest lucru în cadrul unui interviu publicat de Adevărul.
Răzvan Bulreanu a vorbit despre planurile sale după obţinerea unui nou mandat în funcţia de preşedinte precizând că "în mod categoric" România nu va mai avea un selecţioner străin cât timp el va fi şef al FRF.
"Cea mai mare bilă neagră este ratarea calificării la Mondialul din Rusia. Nu este exclusiv vina mea, dar este un eşec al administraţiei mele. În mandatul meu, categoric nu! (n.r. România nu va mai avea selecţioner străin)
Când pui un antrenor, îl pui să îţi câştige meciurile. Eu nu aveam de unde să ştiu cum vor decurge lucrurile. Dacă ar exista o reţetă a succesului garantat ar aplica-o toţi. Dar mi-am asumat ratarea calificării, cu tot ce implică ea. [...] Daum a lucrat profesionist la FRF şi a lăsat câteva lucruri bune în spate", a declarat Burleanu pentru Adevărul.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: burleanu, daum, nationala, selectioner strain