Justiţia portugheză a acuzat oficial societatea care manageriază clubul de fotbal Benfica Lisabona pentru acte de corupţie comise între 2016 şi 2019, având ca scop trucarea de meciuri în favoarea acesteia, au informat mai multe organe de presă locale, în timp ce clubul a dat asigurări că se va apăra de aceste "acuzaţii nefondate".
"Benfica şi avocaţii săi vor analiza în detaliu acuzaţiile care au fost aduse grupării", a reacţionat clubul într-un comunicat de presă, precizând că suspiciunile se referă la "acte presupuse atribuite fostului său preşedinte şi unui fost consilier".
Principalul învinuit este Luis Filipe Vieira, care a condus clubul timp de 18 ani până la arestarea sa în iulie 2021, ca parte a unui alt dosar legat de abuz de încredere şi fraudă.
Într-un al treilea caz, compania care administrează Benfica şi câţiva dintre directorii săi au fost acuzaţi anul trecut de fraudă fiscală pentru că ar fi emis facturi false.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Acum, Ministerul Public a întocmit un rechizitoriu legat în special de suspiciuni de corupţie, conform presei locale.
"Benfica se va apăra, fără ezitare, de toate acuzaţiile nefondate", a comunicat clubul portughez.
Luis Filipe Vieira, fost preşedinte al clubului Benfica Lisabona, a fost inculpat în 2018 pentru trafic de influenţă, în cadrul unei operaţiuni anticorupţie care a afectat imagina celei mai populare echipe de fotbal din Portugalia.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Vieira a fost inculpat din cauza suspiciunilor de trafic de influenţă. Operaţiunea efectuată de Ministerul Public şi unitatea de luptă împotriva corupţiei, din cadrul poliţiei judiciare, a condus la acel moment arestarea a cinci persoane, între care doi avocaţi şi un ofiţer din sistemul judiciar, precum şi inculparea altor şase persoane, dintre care doi judecători.
În cadrul acestei anchete pentru corupţie, obţinere de avantaje ilegale, spălare de bani, trafic de influenţă şi fraudă fiscală agravată, autorităţile au efectuat 30 de percheziţii, inclusiv la Curtea de Apel din Lisabona.
Afla mai multe despre: benfica