Dunărea Brăila a câştigat duminică, pe teren propriu, primul meci din grupa A a European League, scor 33-15 (13-7), cu formaţia Atticgo BM Elche.
Dunărea Brăila a spulberat-o pe Elche în European League
Principalele marcatoare ale partidei au fost Jezic 6 goluri, Gonzalez 6, Bors 4, Liscevic 4, pentru Dunărea, respectiv Mendez 6, Pelegrin 4, pentru formaţia iberică.
Repartizată direct în faza grupelor, Dunărea Brăila îşi propune un parcurs la fel de bun ca în stagiunea trecută, când s-a calificat la Turneul Final Four.
În cealaltă partidă din etapa inaugurală a grupei A, Thuringer HC – Larvik HK 43-35.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Dunărea Brăila va juca în runda următoare în deplasare, cu Larvik, în 18 ianuarie.
În grupa B a fost repartizată şi formaţia SCM Râmnicu Vâlcea, care va juca, tot duminică, în deplasare, cu Borussia Dortmund. Din grupa B mai fac parte echipele Ikast Håndbold (Danemarca) şi Sola HK (Norvegia).
Meciurile din grupe se joacă până în 23 februarie, iar primele două clasate se califică în sferturile de finală ale competiţiei, în 22/23 martie şi 29/30 martie, iar apoi de Turneul F4, în 3-4 mai, la Graz.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.