Conducerea Petrolului Ploieşti, reprezentată de Claudiu Tudor, preşedintele clubului ploieştean, aprobă teoriile lui Gigi Becali, legate de CFR Cluj şi Istvan Kovacs.
Istvan Kovacs a fost atacat din toate direcţiile după deciziile controversate luate în meciul CFR Cluj - Petrolul, meci terminat cu scorul de 1-0.
Conducerea clubului Petrolul Ploieşti a contestat deciziile luate de arbitrul din Carei, două lovituri de la 11 metri neacordate sunt deciziile comentate de şefii Petrolului.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Claudiu Tudor, preşedintele Petrolului i-a dat dreptate lui Adrian Porumboiu după declaraţiile acestuia.
"Eu nu prea mă uit, nu pot să mă uit la meciurile arbitrate de Istvan Kovacs. Am vorbit cu duritate ieri (n.r. - luni) de Sebastian Colţescu, dar de acest Istvan Kovacs am vorbit mereu.
Este un arbitru tâlhar. Ştiu ce spun, ce s-a întâmplat, cum era trimis la înaintare" a declarat Adrian Porumboiu.
„Încep să-i dau dreptate şi lui Porumboiu ce a spus mai devreme. Noi de când am văzut cine ne arbitrează am spus clar şi jucătorii, şi antrenorii. Eram convinşi că aşa se va întâmpla". a declarat Claudiu Tudor, pentru Fanatik.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Pe lângă declaraţiile făcute de Adrian Porumboiu, Claudiu Tudor îi ţine partea şi lui Gigi Becali.
"Nu e nebun Gigi Becali. Aseară ne-a arătat, la ce am văzut aseară mai e nebun domnul Becali? Nu e nebun, nu? (n.r. faceţi memoriu la UEFA?)
Dacă se poate, da, o să facem o adresă în primul rând pentru domnul Kovacs, pentru că noi avem în spate şi meciul cu Craiova când i-a dat roşu lui Jair la un gest asemănător aseară la atacantul celor de la Cluj, plus Irobiso roşu cu Farul.
Lucrurile au apărut mai din spate, dar nu înţeleg de ce face chestiile astea contra Petrolului. Să spui că pentru Petrolul nu dau.
Nu înţeleg de ce, de ce face aceste chestii? Pentru ce avea nevoie CFR Cluj aseară de acest lucru?
Ce a vrut să arate, de ce îşi bate joc de acest oraş, de acest club? Ce a câştigat cu acest lucru? Ce este foarte grav este că el este şi plătit pentru aşa ceva” a declarat Claudiu Tudor, la Fanatik.
- Citește și
- OFICIAL | Carlo Casap, pe urmele lui Romario Benzar. Cu ce echipă a semnat
- Propunere lansată în direct după scandalul arbitrajului pro-CFR Cluj din meciul cu Petrolul: "Nicio problemă! Ei nu sunt în măsură să vorbească!"
- Brigadă de arbitri din România la meciul lui Răzvan Lucescu din Conference League
- Vassaras, prima reacţie după ce Kovacs a făcut praf meciul CFR - Petrolul: "Nu e posibil"
- Gigi Becali îl desfiinţează pe Istvan Kovacs: "Să-l delege şi la noi"
- Momente uluitoare cu Gigi Becali: "Marele credincios a dărâmat gardul unei mănăstiri pentru a-i lua terenul"
Afla mai multe despre: petrolul ploiesti, gigi becali, istvan kovacs