Sârbul s-a impus în finala ultimului Grand Slam al anului în trei ore şi 19 minute. Djokovic l-a bătut pe argentinian în trei seturi.
Novak Djokovic este din nou campion la US Open. Este pentru a treia oară când sârbul triumfă pe pământ american, iar succesul lui are o semnificaţie aparte. Sârbul a ajuns la 14 Grand Slamuri câştigate şi l-a egalat astfel pe Pete Sampras la numărul de victorii în turneele de mare şlem. În ultimul act, Djokovic l-a învins pe argentinianul Del Potro, cel care în semifinale îl eliminase pe Rafael Nadal.
Doar setul secund a fost mai disputat, iar Djokovic şi l-a adjudecat abia în tie-break. În rest, celelalte două au fost câştigate lejer de învingătorul de Wimbledon. Djokovic s-a impus cu 6-3, 7-6, 6-3 şi are parte de un an de excepţie. După un 2017 şters în care a fost nevoit să ia şi o pauză din cauza unei accidentări care îl chinuia, Djokovic a revenit în circuit la forma de altădată.
Triumful de la US Open îl va aduce pe Novak Djokovic pe podiumul clasamentulului ATP. Sârbul este de astăzi numărul trei în lume potrivit ierarhiei forului internaţional.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.