Rapid a scos o remiză, scor 1-1, pe terenul Universităţii Craiova, iar Marius Şumudică a obţinut patru puncte în cele două meciuri petrecute pe banca tehnică a giuleştenilor.
"Sunt mulţumit de efortul depus de jucătorii mei, dar încă suntem departe de ce-mi doresc din punct de vedere fizic şi din punct de vedere al relaţiilor de joc. A fost o deplasare grea unde am reuşit să luăm un punct.
Eu am doar şapte zile cu echipa, nu vreau să mă scuz, dar de acum vom începe să creştem. Am avut două deplasări grele, la Iaşi se câştigă foarte greu, la fel şi la Craiova. Toţi trebuie să punem umărul să ne atingem obiectivul, să prindem play-off-ul.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Nu sunt mulţumit de joc, încă nu avem curaj, trebuie să ţinem mai mult de minge, trebuie să trecem peste această barieră. Nici nu mai am voce. Nu se poate, am controlat jocul vreo 25 de minute, marcăm gol, apoi ne retragem. Eu nu am nevoie de aşa ceva.
Eu trebuie să transform această mentalitate, trebuie să ţinem de minge, nu trebuie să conservăm rezultatul. E clar, nu e uşor să joci la Rapid, nu e uşor să preiei o echipă de pe locul 15, ne-am ridicat, am luat patru puncte, dar acum urmează două meciuri foarte grele cu U Cluj şi cu Slobozia.
Avem nevoie de transferuri, domnul Şucu şi domnul Angelescu fac eforturi şi cred că vor aduce 2-3 jucători în săptămâna următoare. Nu sunt jucători români, sunt jucători cu o calitate mult peste tot ce avem în ţară. Sunt jucători pe care eu îi cunosc, i-am antrenat şi în Turcia.
Vom aduce trei jucători care sunt peste ce avem în fotbalul românesc" , a spus Marius Şumudică.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
U Craiova - Rapid 1-1
Universitatea Craiova a terminat la egalitate, sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu Rapid, în etapa a opta din Superligă.
Rapid a înscris prima la Craiova, prin fundaşul Braun, în minutul 17, care a primit o pasă de la Petrila. În minutul 30, Săpunaru l-a faultat pe Koljic în careu, iar Istvan Kovacs a dictat penalty. Alexandru Mitriţă a transformat şi a adus egalarea.
Repriza secundă a fost săracă în faze de poartă. Meciul a fost oprit în minutul 79, după ce un spectator a avut probleme medicale, ambulanţa a intrat pe teren, iar suporterul respectiv a fost urcat în maşină şi transportat la spital.
Partida s-a reluat după cinci minute, însă niciuna dintre echipe nu a mai putut înscrie. S-a încheiat 1-1, iar Craiova a urcat pe primul loc în clasament, cu 15 puncte. Rapid are 9 puncte şi este pe locul 8.
- U CRAIOVA: L. Popescu – Vlădoiu, Maldonado, Grego Sierra, Bancu – Oshima, Căpăţînă (Screciu 88) – Baiaram (A. Ivan 65), Al. Mitriţă, Carlos Mora (D. Barbu 88) – Koljic (Bană 65). ANTRENOR: Constantin Gâlcă
- RAPID: Siegrist – C. Manea, Săpunaru (Micovschi 69), Paşcanu, Braun (Borza 80) – Gojkovic, Oaidă – R. Pop (Cr. Ignat 69), Hasani (Papeau 74), Petrila – Burmaz. ANTRENOR: Marius Şumudică
Afla mai multe despre: sumudica