You are here:

"Suntem în ianuarie şi am pierdut deja titlul. Aceasta este realitatea". Reacţia lui Bernardo Silva după rezultatele dezamăgitoare înregistrate de City în ultimele două luni

"Suntem în ianuarie şi am pierdut deja titlul. Aceasta este realitatea". Reacţia lui Bernardo Silva după rezultatele dezamăgitoare înregistrate de City în ultimele două luni

Manchester City

Comentarii

Mijlocaşul portughez Bernardo Silva consideră că Manchester City nu mai are şanse la câştigarea titlului în Premier League, echipa lui Guardiola fiind la 14 puncte în spatele liderului Liverpool.

City a câştigat în sezonul trecut al patrulea său titlu consecutiv în Anglia, dar în acest campionat nu a convins şi se află pe locul al şaselea în clasament, cu doar două victorii în ultimele zece meciuri jucate în Premier League.

Echipa antrenată de Pep Guardiola a fost afectată de accidentări în acest sezon, mijlocaşul spaniol Rodri, câştigătorul Balonului de Aur, fiind indisponibil pentru restul stagiunii, în timp ce alţi jucători au stat pe tuşă perioade lungi.

''Acum trebuie să acceptăm realitatea. Nu mă uit la Liverpool. Eu sunt pe şase în clasament şi nu pot privi la Liverpool sau Arsenal. Privesc la următorul meci şi la cele trei puncte... Nu aş spune că este imposibil, deoarece în fotbal nu există lucruri imposibile, dar acum Manchester City este ieşită complet din cursa pentru titlu, nu există îndoială, este prea târziu pentru noi. Lumea spune că nu poţi câştiga titlul până în ianuarie, dar poţi ieşi din cursă. Realitatea acestui sezon este că am pierdut titlul'', a declarat Silva pentru Sky Sports.

Manchester City va juca sâmbătă în campionat cu West Ham United (locul 13), înainte de a primi replica formaţiei de liga a patra Salford City, în Cupa Angliei, pe 11 ianuarie.

Afla mai multe despre: bernardo 

viewscnt
Articole similare