You are here:

Transfer de ultimă oră pentru Ianis Hagi. Românul pleacă de la Genk şi semnează din vară. Merge la pachet cu un alt jucător pentru 6 milioane de euro

Transfer de ultimă oră pentru Ianis Hagi. Românul pleacă de la Genk şi semnează din vară. Merge la pachet cu un alt jucător pentru 6 milioane de euro
Comentarii

Ianis Hagi a trecut peste momentele grele pe care le-a avut în prima parte a sezonului, la Genk, iar acum traversează una dintre cele mai bune perioade din carieră.

Ianis Hagi i-a cucerit pe scoţieni. De la fani şi până la antrenorul Steven Gerrard, cu toţii au fost încântaţi de evoluţiile mijlocaşului român în tricoul lui Glasgow Rangers. Ianis Hagi a reuşit deja trei goluri, două pase decisive şi multe alte execuţii spectaculoase în cele 11 meciuri jucate pentru echipa scoţiană, astfel că oficialii clubului au luat decizia de a-l transfera în vară.

Mijlocaşul de 21 de ani este împrumutat, până la finalul sezonului, de la Genk, însă acum Rangers are prima opţiune de cumpărare a românului. Iar suma cerută de belgieni nu este deloc mare. Pentru a obţine transferul definitiv al lui Ianis Hagi, şefii lui Rangers vor fi nevoiţi să plătească cinci milioane de euro.

Ianis Hagi pleacă de la Genk. Rangers pregăteşte transferul

Asta se va şi întâmpla. Presa din Scoţia scrie că Gerrard a insistat pentru transferul a doi jucători în vara acestui an, ambii împrumutaţi la Rangers. Ianis Hagi şi Florian Kamberi, în schimbul cărora scoţienii vor plăti şase milioane de euro, Hibernian solicitând doar un milion de euro pentru fotbalistul elveţian.

Iar jurnaliştii scoţieni notează că oficialii lui Rangers şi-au dat deja acordul, iar Ianis Hagi şi Florian Kamberi au fost anunţaţi deja că, începând din sezonul următor, vor face parte în continuare, dacă îşi vor da acordul, din lotul lui Steven Gerrard.

Evident, decizia dacă va rămâne sau nu în Scoţia îi aparţine lui Ianis Hagi, mai ales că actualul sezon se pare că se va prelungi, totul din cauza pandemiei de coronavirus care a oprit sportul mondial.

Federaţia Scoţiană de Fotbal are două posibilităţi în privinţa primei ligi în acest moment. Fie nu va relua sezonul, chiar dacă pericolul de COVID-19 va trece, fie va prelungi campionatul şi peste vară, caz în care se vor lua măsuri speciale în privinţa contractelor jucătorilor.

Football.london susţine că jucătorii împrumutaţi ar putea primi derogări în privinţa contractelor, caz în care vor mai putea juca pentru câteva luni la clubul respectiv: "Legal, contractele anumitor jucători vor expira pe 30 iunie. În cazul în care campionatul se va juca şi după data de 30 iunie, atunci vom fi nevoiţi să facem contracte speciale. E un lucru care nu s-a mai întâmplat până acum. Momentan, acest aspect nu există în statut", a declarat fostul director sportiv al lui Liverpool şi Tottenham, Damien Comolli, pentru BBC Radio 5 Live. 

Afla mai multe despre: ianis hagirangersgenkgerrard 

viewscnt
Articole similare