FCSB este în căutarea unui atacant în perioada de transferuri din această iarnă, după ce Daniel Popa a fost scos de pe lista pentru Superliga.
FCSB a terminat partidele de pregătire din cantonamentul din Antalya, în care a înregistrat o victorie cu Hamburg (2-1) şi o înfrângere cu Dinamo Kiev (1-2).
Cea mai mare problemă pentru campioană în Turcia este reprezentată de accidentarea la umăr a lui Darius Olaru, care va reveni pe teren abia în luna martie a acestui.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Cel mai probabil, în locul lui Olaru va juca Juri Cisotti, fotbalistul transferat în această iarnă de la Oţelul Galaţi. Pe lângă venirea italianului, FCSB i-a mai achiziţionat pe Alexandru Stoian şi Ionuţ Cercel de la Farul, însă mutarea celui de-al doilea se va realiza în vară.
Gigi Becali l-a vrut pe Alibec, dar a analizat situaţia grea pe care o are Farul în Superliga
Gigi Becali a recunoscut că s-a gândit să-l transfere pe Denis Alibec, însă ”i-a fost jenă de Gică Hagi”, având în vedere cât de important este acesta pentru Farul.
Alibec a evoluat timp de două sezoae la FCSB, între 2016 şi 2018, reuşind să marcheze nouă goluri în 34 de meciuri. În vara anului trecut, FCSB l-a dorit pe Denis Alibec, însă jucătorul s-a opus şi a semnat cu Farul Constanţa,
”Atacantul nu l-am luat, nu l-am găsit. Mă gândeam la un atacant din România. Mă gândeam la Alibec, dar nici n-am mai îndrăznit să-i zic lui Gică cu situaţia din clasament, că nu e favorabilă, şi mi-a fost jenă să-i mai zic şi despre Alibec. E posibil să mai aducem un atacant, dar nu mai avem unde să-l punem pe listă.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Ceilalţi, copiii transferaţi, sunt pe lista B, dar nu mai avem unde să mai punem pe listă”, a spus Gigi Becali, la GSP.
Farul este pe locul 12 în clasament, cu 24 de puncte după 21 de etape. În acest sezon, Alibec a marcat cinci goluri şi a livrat trei pase decisive.