Maria Şarapova, locul 145 WTA, beneficiară a unui wild card, a fost învinsă, marţi, cu scorul de 6-3, 6-4, de croata Donna Vekici, în turul I al Australian Open. Este prima dată din 2010 când rusoaica pierde în primul tur la Melbourne (în 2017 nu a participat). Şarapova a câşigat AusOpen în 2008 şi a mai jucat două finale.
În acest moment, Maria Şarapova, fostă numărul 1 WTA, de cinci ori campioană de grand slam, este pe locul 360 WTA după acest eşec şi nu exclude retragerea din competiţii. În 2019, ea ajuns în optimi, fază în care a fost eliminată de australianca Ashleigh Barty.
Întrebată dacă va participa la ediţia viitoare a Australian Open, rusoaica a declarat: "Nu ştiu, nu ştiu. Am avut oportunitatea să ajung aici şi le mulţumesc organizatorilor că mi-au permis să fiu parte a acestui eveniment. Este dificil pentru mine să spun ce se va întâmpla în 12 luni."
Şarapova se confruntă de mai mult timp cu o accidentare la umăr. Ea a evoluat doar la opt turnee în 2019, ultimul fiind US Open.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Pot vorbi despre problemele mele şi de situaţiile prin care am trecut cu umărul meu, dar nu este în caracterul meu să fac asta. Aşa greu cum a fost am terminat meciul şi, da, nu este în modul în care mi-am dorit", a mai spus Şarapova, potrivit Reuters.
Donna Vekici va evolua în manşa a doua cu învingătoarea dintre Monica Niculescu, locul 129 WTA, venită din calificări, şi jucătoarea franceză Alize Cornet, locul 61 WTA.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: maria sarapova, maria sarapova retragere, maria sarapova australian open