Ianis Hagi traversează cel mai bun sezon din cariera sa. Fiul lui Gică Hagi a intrat pe radarul mai multor formaţii puternice din Europa.
Turcii de la Star scriu că una din aceste echipe este Galatasaray Istanbul, care se alătură astfel unei liste care mai cuprinde formaţii ca Sevilla, Standard Liege, Ajax Amsterdam sau FC Basel.
Galata se va despărţi în vară de Younes Belhanda, actualul purtător al tricoului cu numărul 10. Marocanul va pleca foarte probabil în China, acolo unde este dorit de mai multe formaţii puternice ale Superligii.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Pe lista înlocuitorilor săi figurează ca prim nume, Ianis Hagi. Star.tr scrie că ”împăratul” Fatih Termin păstrează această pistă deschisă prin conversaţiile cu fostul său elev, Gheorghe Hagi: ”Dacă vrei să-l vinzi, anunţă-mă pe mine prima data” i-ar fi transmis Terim lui Gică Hagi, mai scrie sursa citată.
Ianis Hagi, lăudat de Adrian Ilie şi subiect la modă şi în Olanda
Ianis Hagi se află la cel mai bun sezon din carieră. El l-a impresionat chiar şi pe Adrian Ilie, fostul mare internaţional român. Cel supranumit ”Cobra” a declarat pentru Telekom Sport că Ianis este singurul jucător din campionatul nostru care loveşte mingea la fel de bine cu ambele picioare. ”Da, m-a impresionat Ianis foarte mult. E singurul jucător român care loveşte mingea cu ambele picioare la fel, nu e nicio diferenţă”, a mai spus Adi Ilie.
Ianis Hagi a devenit un subiect tot la modă în presa din Olanda odată ce transferul său la Ajax a început să fie discutat chiar şi de către Gică Hagi. Decarul de la Viitorul a fost inclus într-un top din care mai fac parte şi alte nume uriaşe din fotbal.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: ianis hagi, viitorul constanta, galatasaray