Robert Niţă a comentat în mod ironic declaraţiile făcute de Dan Petrescu, după CFR - Rapid 1-1.
În opinia lui Dan Petrescu, CFR Cluj a dominat categoric prima repriză a partidei de pe Stadionul Doctor Constantin Rădulescu. Nu de aceeaşi părere a fost şi Robert Niţă, care l-a contrazis pe fostul său antrenor de la Rapid.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Robert Niţă, despre Dan Petrescu: ”Bine, hai, lasă-ne. E rupt de realitate”
”<<A controlat prima repriză foarte bine. A avut cornere şi ocazii>> Trebuie să fie 2, 3-0 pentru Dan Petrescu. Cred că Dan Petrescu a văzut alt meci, serios. Nu a văzut meciul. A venit ”Bursucul” şi îi pare rău că a pierdut patru puncte cu Rapid.
Eu îl respect pe omul ăsta foarte mult, şi ca fost fotbalist, şi ca antrenor, am şi lucrat cu el, dar cred că e rupt de realitate câteodată. Ce mari ocazii a avut CFR?
Bine, hai, lasă-ne, îmi e că nu mai pot să dorm la noapte că mă apucă nervii, să nu mă ciupească ”Burscul”.
Poate nu am văzut eu bine la televizor. 2, 3-0 trebuia să aibă ”Bursucul” la pauză. Bine, aşa a zis şi la meciul ăla din cupele europene (n.r. cu Pafos), că i-a demoralizat golul trei”, a spus Robert Niţă, pe canalul său de YouTube.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Dan Petrescu: "Nu ştiu dacă a ajuns la poartă Rapid"
"Sunt foarte supărat! Prima repriză am controlat-o foarte bine, nu ştiu dacă a ajuns la poartă Rapid, trebuie să fie doi sau trei la zero. După golul marcat nu aveam voie să primim aşa gol, normal că-s foarte supărat pentru că orice punct contează.
N-ai cum să te aperi aşa, ăsta e gol cadou pur şi simplu. Îmi pare rău că am pierdut patru puncte cu Rapid (n.r. în cele două jocuri disputate), cu aceste puncte eram departe.
12 echipe se vor bate la primele şase, nimeni nu are locul garantat în play-off.
Tot timpul când faci egal nu este bine, noi vrem să facă alţii egal, dar facem noi. După acele două goluri putea oricine să câştige.
Sper să am toţi jucătorii la dispoziţie cu Craiova, pentru că va fi un meci care pe care. În ultimii ani nu am avut rezultate excelente acolo", a declarat Dan Petrescu, după CFR - Rapid 1-1.
Afla mai multe despre: rapid, superliga, cfr, dan petrescu