Jiangsu Suning, echipa antrenată de Cosmin Olăroiu, s-a impus cu scorul de 5-2 în deplasarea de la Changchun Yatai, în etapa a 24-a din campionatul Chinei. Mâine are meci şi trupa lui Dan Petrescu.
Jiangsu Suning a reuşit să pună capăt seriei de trei meciuri fără victorie în campionatul Chinei. S-a impus cu 5-2 în meciul din deplasare cu Changchun Yatai, într-o partidă în care Eder şi Alex Teixeira au fost eroii echipei lui Cosmin Olăroiu. Italianul i-a pasat decisiv lui Teixeira la golul de 2-0, apoi rolurile s-au inversat la golurile patru şi cinci. În urma acestui succes, Jiangsu a acumulat 38 de puncte şi se află pe locul 5 în clasament.
Cu şase etape înainte de finalul sezonului, echipa lui Olăroiu este la şapte puncte de locurile de pe podium, cele care i-ar asigura calificarea în cupele continentale. Tot în etapa a 24-a, Dan Petrescu şi Guizhou Zhiceng vor da piept cu Tianjin Teda, iar în cazul unei victorii, trupa antrenorului român se va apropia la numai trei puncte de locurile care i-ar asigura salvarea de la retrogradare. În acest moment, Guizhou este ultima în clasament, cu 15 puncte.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: olăroiu, jiangsu, dan petrescu, guizhou