You are here:

VIDEO | Adi Popa, "urecheat" de Mihai Pintilii: "Trebuia să lase capul în pământ şi să plece! I-am zis 'taci din gură, vezi-ţi de treaba ta!'"

VIDEO | Adi Popa, "urecheat" de Mihai Pintilii: "Trebuia să lase capul în pământ şi să plece! I-am zis 'taci din gură, vezi-ţi de treaba ta!'"

FCSB

Comentarii

Mihai Pintilii (35 de ani) a vorbit, în direct la Telekom Sport, despre declaraţiile făcute de Adi Popa (31 de ani) după plecarea de la FCSB. "Motoreta" a "dat din casă" şi a dezvăluit la TV ce a pătimit în a doua sa "descălecare". Fostul căpitan al FCSB a spus că, pentru Popa, ar fi fost mai bine să lase capul jos şi să plece pentru că nu a fost 100% la revenirea sa la echipa roş-albastră.

Adi Popa a plecat pe uşa din dos de la FCSB, la a doua sa aventură în tricoul formaţiei roş-albastre. Nu a jucat cât şi-ar fi dorit, apoi a fost trecut pe linie moartă şi nu şi-a primit banii, după ce a fost băgat în şomaj tehnic, alături de alţi patru colegi. După ce i-a expirat contractul cu FCSB, Popa a "dat din casă" despre ce se întâmpla la echipă.

Pintilii i-a atras atenţia, în interviu acordat Telekomo Sport, că era mai bine să tacă din gură, pentru că nu a revenit cu sufletul la FCSB şi nu a fost niciodată 100% pentru echipă. "Sunt lucruri care nu se zic. Eu, dacă aş fi plecat de la Steaua, nu aş fi făcut aşa, să mă duc în emisiune să dau declaraţii. Nu pică bine. Şi în primul rând, pentru caracterul tău, Popică, era mai bine să nu zici. Ce a întâmpinat el aici, rămâne doar pentru el. A făcut performanţă la clubul ăsta, a câştigat trofee, a câştigat bani la clubul ăsta şi trebuia doar să lase capul în pământ şi să plece. Cum i-am zis de la început, taci din gură, vezi-ţi de treaba ta! Nu erai un jucător cumpărat, erai un jucător împrumutat, care nu ai venit cu sufletul, nu erai 100%. Că dacă erai 100% cu sufletul şi dădeai totul pe teren, probabil şi jucai şi era mult mai bine pentru el. Popică şi-a făcut treaba, a plecat, îi mulţumim şi atât!", a spus Mihai Pintilii, la Telekom Sport.

Contractul dintre Adi Popa şi FCSB s-a încheiat pe 30 iunie. Cel poreclit "Motoreta" s-a întors la FCSB în vara lui 2019 şi a jucat 829 de minute în 20 de partide din acest sezon, în toate competiţiile, timp în care a marcat de trei ori şi a livrat două pase de gol.

  • 650.000 de euro este cota de piaţă a lui Adi Popa în prezent, potrivit specialiştilor de la transfermarkt.com

Afla mai multe despre: mihai pintiliifcsbadi popavideo 

viewscnt
Articole similare