Ionuţ Lupescu a participat la turneul Legendele Capitalei organizat în sala Dinamo, iar fostul căpitan al grupării roş-albe s-a arătat încântat să poată juca din nou împotriva unor jucători importanţi din istoria Ligii 1.
Dinamo, Steaua, Rapid şi Sportul s-au confruntat ca pe vremuri, însă la final "Kaiserul" a tras o concluzie tristă pentru fotbalul românesc: Sportul nu mai există, Rapid şi Steaua sunt în ligile inferioare, în timp ce Dinamo nu mai are forţa să lupte pentru supremaţie în Liga 1.
"Dacă stăm să ne uităm acum puţin Sportul nu mai există, Rapid e în Liga a 3-a, Steaua în Liga a 4-a, la Dinamo am înţeles că sunt numai străini acum, nu mai e săiritul dinamovist.
S-a văzut foarte clar că dacă nu sunt aceste echipe de tradiţie nu sunt nici suporteri pe stadioane. Sper ca în viitorul cât mai apropiat să vedem din nou derbyuri aşa cum a fost pe vremea mea", a declarat Lupescu.
Fost căpitan la Dinamo, lupescu spune că e dezamăgit de situaţia în care a ajuns clubul roş-alb şi spune că Negoiţă ar trebui să investească mai mult în promovarea propriilor jucători.
"Nu e vorba de ruşine, e vorba de dezamăgire. Ne aşteptam la altceva, la mult mai mult. Unii care au fost nu s-au regăsit. I-am mai spus şi lui Ionuţ Negoiţă că nu şi-a ales poate cei mai buni sfătuitori.
Sper să se califice în playoff cu toate că mi-e greu să cred că va reuşi. Mai nu dureros ci dezamăgitor este faptul că nu mai este acest spirit care exista aici la acest club. Cred că Dinamo trebuia să se bazeze pe o pepinieră foarte, foarte bună.
Cred că au pierdut paşii ăştia să investească unde trebuie şi iată că ne trezim acum 10-11 străini în echipă. Nu poţi să îi aduci aici şi să aştepţi de la ei să facă minuni", a mai declarat Lupescu.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: ionut lupescu, rapid, sportul, dinamo,