Epidemia de coronavirus a oprit sportul în toată lumea, iar în această perioadă fiecare sportiv se pregăteşte aşa cum poate. Simona Halep e departe de antrenorul ei, Darren Cahill, care profită de faptul că în Australia terenurile sportive încă sunt deschise.
Darren Cahill nu a fost alături de Halep la cea mai importantă performanţă reuşită de Simona în acest an, câştigarea trofeului la Dubai. Cei doi sunt în continuare separaţi din cauza epidemiei de coronavirus. Dacă în România s-au închis parcurile, bazele şi terenurile sportive, în Australia încă e voie să te antrenezi.
Antrenorul lui Halep a ieşit la antrenament alături de fiica sa, Thalia şi de fiul, Benjamin şi a postat dovada pe Instagram. Filmarea a fost însoţită şi de un mesaj pentru Simona Halep. "Channeling Simo", în traducere "în conexiune cu Simo".
Simona Halep, şanse reduse să îşi apere trofeul de la Wimbledon în acest an
All England Lawn Tennis Club a anunţat, miercuri, că evaluează toate scenariile posibile pentru ediţia din acest an a turneului de la Wimbledon, inclusiv amânarea şi anularea din cauza pandemiei Covid-19.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
“AELTC continuă să evalueze în detaliu toate scenariile pentru ediţia din acest an, inclusiv amânarea şi anularea, ca urmare a pandemiei Covid-19”, se arată într-un comunicat al organizatorilor.
O şedinţă a conducerii AELTC în care se va lua o decizie va avea loc săptămâna viitoare. În pregătirea acesteia organizatorii turneului de la Wimbledon ţin legătura cu federaţiia, cu conducerile ATP, WTA şi ITF, precum şi cu reprezentanţii celorlalte turnee de grand slam. Teoretic, pregătirile pentru turneu ar urma să înceapă la sfârşitul lunii aprilie.
Disputarea turneului fără public este exclusă", a precizat AELTC.
Halep a fost între primii sportivi români care au donat pentru lupta împotriva coronavirusului
"Din păcate, traversăm cu toţii o perioadă foarte grea, cu încercări noi pe care cu greu le-am fi putut imagina în urmă cu câteva luni. Este pe de altă parte şi ocazia perfectă să arătăm că ştim să fim solidari şi responsabili cu vieţile noastre şi ale celor din jurul nostru. În timp ce noi stăm acasă, medicii şi personalul medical fac eforturi uriaşe să trateze şi să salveze fiecare viaţă expunându-se personal pentru binele general. Haideţi să urmăm cu stricteţe indicaţiile transmise de autorităţi şi să contribuim astfel, fiecare dintre noi, la rezolvarea acestei probleme de natură să ne afecteze dramatic cursul normal al vieţii.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Am decis să donez o sumă de bani pentru achiziţionarea echipamentelor şi materialelor necesare în asemenea situaţii, sumă ce va fi direcţionată imediat către autorităţile medicale din Bucureşti şi Constanţa. Încurajez pe toţi cei care pot să sprijine să contribuie şi ei la eforturile comune de combatere a acestui virus. Între timp, să avem cu toţii grijă de noi, să fim responsabili şi pozitivi! Să ne ajute Dumnezeu!", a scris Halep pe Facebook pe 17 martie.
Afla mai multe despre: simona halep, coronavirus, darren cahill