You are here:

VIDEO | Imagini incredibile! Răzvan Lucescu a căzut din autocar, după un incident cu fanii lui AEK. Teoria lansată de antrenorul român

VIDEO | Imagini incredibile! Răzvan Lucescu a căzut din autocar, după un incident cu fanii lui AEK. Teoria lansată de antrenorul român

Fotbal internațional

Comentarii

Răzvan Lucescu a fost implicat într-un incident, după meciul tur dintre AEK Atena şi PAOK Salonic, din sferturile Cupei Greciei.

AEK a dominat partida şi a ratat şansa de a deschide scorul în minutul 22, după ce Anthony Martial a ratat o lovitură de pedeapsă.

Gruparea din capitala Greciei a deschis scorul în minutul opt al reprizei secunde, prin Erik Lamela, care a trimis mingea în poartă după pasa lui Martial.

PAOK putea restabili egalitatea prin tanzanianul Ally Samatta, în minutul 71, însă reuşita a fost anulată de VAR pentru offside.

În prelungirile partidei, fostul fundaş al lui Liverpool, Dejan Lovren a fost eliminat direct. Aşadar, AEK porneşte cu prima şansă pentru calificarea în semifinale, însă returul de la Salonic, de pe 9 ianuarie, va fi unul de foc.

VIDEO | Răzvan Lucescu a căzut din autocar, după un incident incredibil

După meci, când delegaţia lui PAOK se pregătea să plece la hotel, mai mulţi suporteri ai lui AEK s-au dus lângă autocar şi le-au arătat oaspeţilor tricouri şi imagini pe telefon cu titlul câştigat de galben-negri în 2018.

Atunci, cei de la PAOK au contestat vehement arbitrajul, considerând că AEK a fost avantajată de arbitraj în mai multe rânduri.

Jucătorii şi staff-ul lui PAOK au ”luat foc” când au fost provocaţi de fanii lui AEK şi au vrut să iasă din autocar, însă au fost blocaţi de forţele de ordine. În îmbulzeală, Răzvan Lucescu a căzut din autocar.

”Mă simt ca şi cum am fi într-o arenă de luptă. Modul în care suntem arbitraţi nu e corect. Orice mică atingere din partea noastră este sancţionată cu fault. Foarte puţine faulturi sunt acordate în favoarea noastră.

Uneori poate ne enervăm, dar nu vreau să jignesc pe nimeni. Luptăm împotriva unui sistem, încercăm să supravieţuim şi mergem mai departe. Dar ceea ce văd în fotbalul grec este o ruşine! Un sistem care protejează anumite echipe din Atena şi le atacă pe altele”, a declarat Răzvan Lucescu, la conferinţa de presă, după AEK - PAOK 1-0.

 

Afla mai multe despre: răzvan lucescupaokaek 

viewscnt
Articole similare