You are here:

VIDEO | Pancu a dezvăluit motivul plecării lui Niculae de la Rapid: „Ne-am întâlnit recent. E din cauza mea”

VIDEO | Pancu a dezvăluit motivul plecării lui Niculae de la Rapid: „Ne-am întâlnit recent. E din cauza mea”

Superliga

Comentarii

Rapid pregăteşte la Poiana Braşov noul sezon, în care atacă promovarea în Liga a II-a. Transferurile au fost pe măsură. Rareş Enceanu, fost la FCSB, Alin Cârstocea, fost la Voluntari, Timişoara şi Botoşani, sau Alin Demici, fiul antrenorului de rugby de la Dinamo, Ştefan Demici, sunt printre jucătorii care se antrenează sub comanda lui Schumacher.

Rapid debutează în noul sezon pe 1 august, în primul tur al Cupei României, de la ora 17:30, cu Viitorul Domneşti, într-o partidă programată pe Giuleşti. Până atunci giuleştenii speră să îl convingă şi pe Daniel Niculae să revină la echipă. Problemele cu Daniel Niculae au început odată cu disensiunile apărute între el şi fostul manager al echipei, Ovidiu Burcă. Acesta a fost înlocuit din funcţie între timp de Nicolae Stanciu, dar încă mai face parte din organigrama clubului. Totodată, Niculae este deranjat de implicarea lui Andrei Nicolescu, avocatul care colaborează cu Ovidiu Burcă.

„Am adus jucători care au evoluat în Liga 1. Sper să mai aduc un vârf de atac cu experienţă. Pe cei cu experienţă care mi-au fost alături anul trecut i-am păstrat” - a spus Constantin Schumacher.

Giuleştenii speră ca Niculae să revină la club

„E un moment delicat deoarece nu este lângă noi un om alături de care am început proiectul. Sper ca într-un final să se găsească o soluţie să fie alături de noi. Daniel Niculae a făcut parte din acest proiect, iar eu sper ca într-un final să se găsească o soluţie prin care să fie din nou aproape de noi. El a fost alături de noi un an şi la bine, şi la rău, când mulţi oameni nu credeau în noi. Mulţi ne-au huiduit, ne-au înjurat. Până la urmă am reuşit să ne numim Rapid, iar Nico sper să înţeleagă faptul că noi suntem alături de el. Cred că trebuie să iasă cu un comunicat, să-şi spună punctul lui de vedere, ca să ştim cu toţi care e opinia lui faţă de ceea ce îşi doreşte şi care sunt problemele pe care le-a văzut atunci când a decis să nu mai continue” - a spus Constantin Schumacher la Telekom Sport. 

„Am vorbit cu el, vă daţi seama. Înainte de a lua decizia ca eu să continui la Rapid am vorbit şi cu el. Mi-a explicat motivele pentru care el a ales să nu mai continue, eu i le-am spus pe ale mele, de ce am ales să continui. Din păcate am pierdut un jucător, un mare rapidist, un om care anul trecut le-a făcut pe toate. A fost şi fotbalist, şi magazioner şi preşedinte, a împărţit şi bilete la meciuri. Promovarea se datoează în mare măsură şi datorită lui. Fără el, nu cred că reuşeam să promovăm. Sperăm ca până la urmă să fie lângă noi. Eu ştiu de ce nu mai continuă, dar mai bine să vă spună el” - a spus Vasile Maftei la Telekom Sport. 

„Nu cred că se simte trădat, poate, într-un fel de bine. Dar nici de mine pentru că eu i-am spus poziţia mea clară pe tot parcursul sezonului. I-am spus cu ce mă ocup în cadrul clubului. Am răspuns strict de partea tehnică: antrenorii şi jucătorii să fie bine, să aibă salariile la zi. Restul nu mai era treaba noastră. Dar era el preşedinte şi lucrurile au fost ok. Nico mi-a transmis de ce e supărat. E supărat pe mine. Ne-am întâlnit recent. Din cauza unor declaraţii de-ale mele, din luna aprilie. Proiectul va merge înainte şi va fi un Rapid mai puternic ca niciodată în istorie. Toţi suntem supăraţi şi suntem alături de el. Îl aşteptăm înapoi cu braţele deschise - a spus Daniel Pancu la Telekom Sport. 

Afla mai multe despre: daniel pancudaniel niculaerapidgiulesti 

viewscnt
Articole similare