Milan a câştigat dramatic pe Olimpico, împotriva lui Lazio, scor final 2-1.
Ştefan Radu, tras la răspundere de italieni la golul marcat de Giroud în Lazio - AC Milan. Ce notă a primit fundaşul
Rossonerii au luat gol la cinci minute de la startul partidei. Immobile a înscris pentru a 26-a oară în acest sezon, cifră care îl face liderul confortabil în clasamentul marcatorilor din Serie A. Milan a întors după pauză. Giroud i-a luat faţa lui Ştefan Radu, titular pentru romani, şi a reuşit să egaleze. Acelaşi atacant francez a avut o şansă mare de 2-1. Intrat spre final, Ibrahimovic a avut şi el şansa de 2-1, dar şutul său a fost deviat alături. Golul izbăvitor a venit în prelungiri. Ibra a pasat, iar Tonali a adus trei puncte care o readuc pe Milan pe primul loc în campionat.
Ştefan Radu a fost tras la răspundere pentru golul egalizator marcat de AC Milan. Radu a primit nota cinci din partea jurnaliştilor italieni.
”Messias l-a pus în dificultate serioasă, mai ales în repriza secundă. A avut mai multe greşeli cu ocazia golului lui Giroud, care l-a întrecut în viteză şi l-a învins pe Strakosha. În momentul presiunii maxime al rossonerilor, Sarri a decis să-l schimbe”, au notat italienii de la Tuttomercatoweb.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Apărătorul român este la Roma din ianuarie 2008, fiind mai întâi împrumutat de Lazio de la Dinamo, apoi transferat definitiv pentru 4,75 de milioane de euro.
Ştefan Radu, supranumit "Il Boss", este jucătorul cu cele mai multe meciuri în tricoul echipei Lazio din istoria clubului.
Alături de gruparea capitolină, Ştefan Radu a cucerit trei Cupe şi trei Supercupe ale Italiei.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: stefan radu, lazio